Arestat după 6 ani de la comiterea unei crime!

1011

Un gorjean de 41 de ani a ajuns în arestul Poliției, după ce o anchetă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a demonstrat vinovăția sa, magistrații din Capitală emițând deja un mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Felix Dianu este din Târgu Cărbunești și e acuzat că și-ar fi omorât un bun prieten din satul Crețești, discuțiile tensionate dintre cei doi având loc pe fondul unei relații pe care individul o avea cu soția celui pe care l-a ucis în februarie 2010. Daniel Nistor, cunoscut sub numele de Heru, a dispărut subit de acasă după ce s-a întâlnit cu Dianu și a urcat în mașina acestuia. Inițial bărbatul a fost considerat mort de către rude, autoritățile nereușind să găsească cadavrul victimei. Părinții și frații l-au dat dispărut pe acesta, în paralel fiind făcute și demersuri pentru ca o instanță să îl declare mort pe Nistor, lucru care s-a întâmplat în februarie anul acesta. Ancheta făcută de polițiștii și procurorii gorjeni s-a împotmolit, în ciuda tuturor verificărilor făcute în teren, cazul fiind preluat de procurori din Capitală care acum, în sfârșit, par să fi deslușit toate ițele acestei crime, deși nici acum nu se știe unde este cadavrul victimei.
„Prin rezoluția procurorului general din 28 iulie 2010 s-a dispus preluarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În urma cercetărilor efectuate în cauză, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor, iar ulterior, la data de 23 februarie 2016, au extins urmărirea penală şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte. Din probatoriul administrat până în prezent au rezultat următoarele: În cursul zilei de 15 februarie 2010, la intrarea în oraşul Târgu Cărbuneşti, victima N.D. s-a urcat în autoturismul condus de inculpatul Dianu Felix, situaţie de fapt confirmată de declaraţiile a trei martori. În aceeaşi seară, N.D. a fost victima infracţiunii de omor, comisă de inculpatul Dianu Felix, care i-a ascuns ulterior cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală. Practic, relaţia tensionată dintre inculpat şi victimă – cauzată de existenţa unei relaţii apropiate dintre inculpat şi fosta soţie a victimei – a degenerat în acţiunea violentă care a dus la suprimarea vieţii victimei. Intenţia inculpatului de a induce în eroare rudele victimei reiese dintr-o serie de acţiuni ale acestuia, care a încercat prin diverse modalităţi să le creeze apropiaţilor victimei convingerea că aceasta este plecată în străinătate. Astfel, prin transmiterea unor mesaje telefonice, inculpatul a încercat să justifice absenţa victimei, cu motivarea că ar fi plecat din ţară – obţinând astfel întârzierea sesizării dispariţiei”, au informat, ieri, anchetatorii.
Părinții bărbatului mort spun că l-au considerat mereu pe Felix Dianu ca fiind autorul crimei, ei dorindu-și acum doar ca individul să spună ce a făcut cu cadavrul pentru ca ei să poată să îl înmormânteze creștinește. „O mână de oscioare dacă au mai rămas pe alea vreau să le aducem de pe unde l-o fi aruncat și să îl ducem la biserică ca să îi facem o slujbă. Vă dați seama că după atâția ani nu a reușit nimeni să afle ce a făcut cu copilul meu. L-a aruncat prin vreo râpă, cine știe pe unde, și normal că nu poate fi găsit ușor. Eu asta îmi doresc, să îmi spună unde l-a aruncat”, a spus, ieri, Elena Nistor, mama bărbatului dispărut. Criminalul era bun prieten cu fiul său înainte de dispariția lui Heru, însă după ce acesta nu a mai revenit acasă, nici Dianu nu a mai trecut pe la părinții săi, ceea ce le-a confirmat acestora bănuiala pe care o aveau. Magistrații au emis pe numele individului mandat pentru 30 de zile, el negând însă acuzațiile ce îi sunt aduse.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.