Ard câmpiile, ard şi casele

463

Apel după apel la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, numărul incendiilor crescând de la începutul săptămânii proporţional cu temperatura din termometre în timpul zilei şi invers noaptea.

Prima zi a săptămânii a adus cu ea şi o serie de incendii de vegetaţie, care mai de care mai mari, suprafeţele cele mai extinse afectate de flăcări fiind la Dăneşti şi Leleşti, unde primarii au mobilizat zeci de localnici pentru a stinge focarele. În ultima localitate luni seara au fost implicaţi peste 100 de săteni în lupta cu flăcările, pompierii militari venind în sprijinul acestora atunci când focul ameninţa să intre în pădure. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva lucrurile se complicau, primarul Marian Rotaru fiind oricum extrem de supărat că un consătean de-al său a dat foc la buruieni peste zi, iar seara, când a început şi vântul să sufle cu putere, lucrurile au scăpat de sub control. Mult mai dramatice sunt situaţiile generate de incendiile produse la case de locuit. O vilă aflată în construcţie pe strada Jiului a devenit o amintire de coşmar pentru proprietari, oamenii fiind treziţi ieri dimineaţă după ora 3.00 de câţiva vecini care au observat flăcările. Proprietarii dormeau duşi, în timp ce focul ameninţa să se extindă şi la casele din vecinătate. Oamenii spun că foloseau o centrală pe lemne şi de aici ar fi început nenorocirea. Aproape o oră au muncit trei echipaje ale pompierilor pentru a lichida focarul, din construcţia cuprinsă de flăcări mai rămânând doar zidurile. În prag de iarnă, proprietarii vor fi nevoiţi să stea de acum încolo pe la rude, într-o situaţie similară aflându-se şi o familie de romi din Meteor. Casa acestora a scăpat cu mai puţine stricăciuni, dar un acoperiş tot nu mai are, după ce proprietarii au făcut focul fără să aibă un coş de evacuare a fumului. Construcţia, sărăcăcioasă, de altfel, era încălzită cu ajutorul unei sobe, Mariţa Mihai spunând că ieri dimineaţă se apucase să facă nişte mâncare pe plită, ceva mai târziu vecinii strigând-o să-i spună că îi arde acoperişul. Pompierii au intervenit înainte de a fi prea târziu, femeia plângându-se că oricum nu are bani să repare stricăciunile.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here