Aproape salvați!

458

O parte din problemele Pandurilor s-au dus. Echipa gorjeană este foarte aproape de ceea ce și-a propus, salvarea de la retrogradare. Problemele conducerii rămân chiar și după victoria clară asupra Brașovului.

Pandurii a început temător meciul, cu o doză mare de precauție, dată fiind și miza, învinsă din acest meci fiind aproape condamnată la retrogradare. Brașovenii au fost mai reactivi, verticalizările lor au creat panică în defensiva pandură, însă de această dată echipa gorjeană a avut mult mai mult noroc decât în precedentele partide, când orice greșeală s-a transformat în goluri. Cristi Ganea a fost primul care l-a încercat pe Mingote, două șuturi ale brașoveanului fiind parate într-un singur minut de portarul portughez, intervențiile acestuia din urmă fiind foarte importante în economia meciului. Primul șut spre poarta brașoveană a venit extrem de târziu pentru o formație obligată să câștige, Răduț șutând în minutul 27 peste poartă după o combinație cu Eric. Peste doar două minute, la primul șut pe poartă, Pandurii avea să deschidă scorul. Răduț a trimis o minge la marginea careului, Zlomislic nu a reușit să blocheze, iar șutul lui Paul Anton l-a învins pe Iacob și tabela arăta 1-0 pentru oamenii lui Edi Iordănescu, cel care a stat și la acest meci în tribună, fiind suspendat după eliminarea din meciul cu Dinamo. Brașovenii au replicat puternic, defensiva gorjeană s-a clătinat, dar a scăpat din nou fără gol. Cristi Ganea și-a încercat din nou șutul în minutul 34, dar nu a prins spațiul porții, iar Zlomislic a fost aproape de a-și repara greșeala, dar șutul său din minutul 40 mingea a fost deviată în corner. Odată scăpată de forcingul oaspeților, Pandurii a căutat lovitura decisivă înaintea pauzei, dar în minutul 44 Shalaj a irosit cu nonșalanță o ocazie mare șutând mult peste porată, iar în minutul 45 Momcilovic a șutat puternic din afara careului, însă mingea a trecut puțin pe lângă buturile brașovenilor.

Mai incisivi în partea a doua
Mitanul secund a început cu încercarea lui Constantinescu de a-l surprinde pe Mingote cu un șut de la 22 de metri și cu o replică a lui Ungurușan, a cărui centrare șutată a fost respinsă greu, de sub bară, de Iacob. Jocul a stagnat, la nivel de ocazii importante, pentru o vreme, Brașovul a căutat să fie mai prezentă în jumătatea adversă, asta și datorită schimbării lui Szabo, care l-a scos pe Zlomislic, un mijlocaș la închidere, și l-a introdus pe Liviu Ganea, jucător cu mult mai multe valențe ofensive. Încercările brașovenilor nu s-au materializat însă și în ocazii, Pandurii gestionând bine momentele de la mijlocul reprizei secunde. Înainte de a fi schimbat, Shalaj a ratat o ocazie rarisimă, singur cu portarul, l-a învins pe Iacob, dar a trimis pe lângă buturi în minutul 70. După șapte minute, Anton avea să trimită o minge de urmărire la marginea careului advers, Buleică a câștigat un duel aerian cu fundașii brașoveni, mingea a ajuns la Mihai Roman, care a croșetat frumos printre cei doi adversari veniți să-l blocheze și apoi a finalizat cu un șut din interiorul careului. La 2-0, Pandurii a fost sigură de victorie, acțiunile au fost mai cursive, iar Nicoară a ratat incredibil, din postură de unu la unu cu Iacob. Un-doiul cu Anton a fost de toată frumusețea, însă Nicoară a ales să încerce un dribling în fața lui Iacob în locul unui lob, iar portarul brașovenilor a agățat mingea și a salvat echipa sa de primirea unui nou gol. Pe final, și brașovenii s-au aflat aproape de gol. Ciocâlteu s-a visat pentru câteva secunde Del Piero și a căutat vinclul din marginea careului mare, fără succes însă, la fel cum ocolit de șansă a fost și Marian Constantinescu, a cărui foarfecă a fost “ruginită”, mingea trecând mult peste spațiul porții lui Mingote.

Szabo a recunoscut valoarea pandurilor
Tehnicianul echipei brașovene a recunoscut că victoria Pandurilor a fost meritată, deși spune că venise la Târgu-Jiu cu mari speranțe: “E o înfrângere grea, mai ales că am fost convinși că nu vom pierde aici. Cred că evoluția din primele 25 de minute a demonstrat că suntem capabili să jucăm de la egal la egal. Însă, după golul primit, ne-am pierdut organizarea, nu am reușit până atunci să fructificăm situațiile de poartă create. Cred că diferența a fost făcută de valoarea superioară a pandurilor, pentru că această echipă are în componență jucători destul de valoroși. Mi-am făcut ceva speranțe pentru acest joc, dar Pandurii a dovedit că este o formație care a ajuns întâmplător în partea inferioară a clasamentului. Pentru noi, acum, este o situație complicată, mai ales că următorul meci este cu Steaua. Și nu poți fi foarte optimist”, a declarat Adrian Szabo, antrenorul celor de la FC Brașov, echipă care trăiește acum finalul de campionat cu emoții mult mai mari.

Pandurii Târgu Jiu – FC Brașov 2-0 (1-0)
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 3.000
Au marcat: Anton (min. 29), M. Roman (min. 77)
Pandurii: Mingote – Unguruşan, Cordoş, Şandru, Momcilovic – Anton, Mrzljak – Răduţ, Eric (min. 57 Nicoară), Shalaj (min. 71 Buleică) – M. Roman (min. 80 Elton). Antrenor: Edi Iordănescu.
FC Braşov: Iacob – Străuţ, Novakovic, Goian, Cr. Ganea – Tomislav, Zlomislic (min. 56 L. Ganea) – Aganovic, Bencun (min. 68 Ciocâlteu), Constantinescu – Ţâră (min. 78 Leko). Antrenor: Adrian Szabo.
Cartonașe galbene: Ungurușan (min. 47), Cordoș (min. 80), Mingote (min. 90+1) / Străuț (min. 68), Goian (min. 71), L. Ganea (min. 80)
Arbitri: Cristi Balaj – Florin Păunescu şi Daniel Hulubei. Adiţionali: Marian Balaci şi Andrei Chivulete.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here