Aproape 3900 de prezentări la centrele de permanență din Gorj

792

La nivelul judeţului Gorj sunt funcţionale 20 de centre de permanenţă. În luna iulie, 3.897 de persoane au trecut pragul acestor centre, 563 de consultații fiind acordate în cadrul celor trei centre de permanență de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Lunar, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj achită aproximativ trei miliarde de lei vechi acestor centre de permanenţă.

Numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut sistematic, în ultimii doi ani; în luna martie 2015 s-a dat în folosinţă cel de la Câlnic, iar în iunie a devenit funcţional şi cel de la Scoarţa. În luna februarie 2016 s-a dat în folosinţă şi centrul de permanenţă de la Căpreni, iar în noiembrie a devenit funcţional cel de la Băleşti. Astfel, la ora actuală, 20 de centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru, în localităţi precum: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bîlteni, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Câlnic, Scoarţa, Căpreni şi Băleşti. În iulie au fost 3.897 prezentări, din care 563 la cele trei centre de permanenţă din Târgu-Jiu, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Gorj.

Asistență medicală și în weekend
În localităţile unde există centre de permanenţă este asigurată asistenţa medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08.00-08.00 a doua zi. Potrivit legislaţiei în vigoare, cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, pentru medici, contravaloarea unei ore lucrate este de 12,8 lei, iar pentru asistente este de opt lei. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat, doctorul care deţine cabinetul, primeşte încă 6,4 lei pe oră pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Pentru cele 20 de centre de permanență funcționale în Gorj, CJAS plătește lunar aproximativ trei miliarde de lei vechi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.