Aproape 1200 de scrisori pentru Moş Crăciun de la PDL Gorj

444

DSCF2463Sute de scrisori din toate colţurile judeţului au ajuns în ultimele zile la sediul democrat-liberalilor din Târgu Jiu, organizaţia de femei a portocaliilor apucându-se ieri să facă selecţia epistolelor pentru ca, astă-seară, cele mai interesante dintre ele să fie premiate într-o a şasea gală a spectacolului intitulat „Scrisoare către Moş Crăciun”.

Lidera organizaţiei de femei, Maria Moţa, a comunicat că nu mai puţin de 1118 scrisori au ajuns la sediul organizaţiei, expeditorii fiind din zeci de localităţi, ceea ce denotă interesul prichindeilor pentru un astfel de spectacol. Gala de premiere este programată să aibă loc diseară la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, sală care, ca şi în alţi ani, va deveni neîncăpătoare.

Moţa spune că, spre deosebire de ediţiile anterioare, în scrisorile de anul acesta copiii nu au mai cerut foarte multe lucruri scumpe, cei mai mulţi preferând să-i solicite Moşului daruri pentru cei mai săraci decât ei. „Sunt din cei care vor lucruri îndrăzneţe, gen maşini de lux sau excursii în străinătate, dar cei mai mulţi vor o simplă plasă de portocale sau nişte creioane şi caiete. Aproape toţi îşi doresc sănătate şi, am constatat din primele lecturi, că sunt mulţi copii care vor doar să îşi revadă părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Unul vroia ca Moş Crăciun să treacă prin Spania şi să îi aducă o sărutare de la mama lui. Sunt lucruri impresionante şi, de aceea, le mulţumim şi anul acesta acestora tuturor celor care şi-au aşternut dorinţele pe hârtie. Am remarcat, spre bucuria noastră, că greşelile gramaticale sunt mult mai puţine ca în anii trecuţi, ceea ce arată că promisiunile făcute Moşului nu au fost zadarnice”, spune Moţa.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.