APIA: Final de Campanie a plăților în avans pentru anul de cerere 2020

1322

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2020.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Astfel, au fost autorizați pentru plata avansului 731.659 fermieri, ceea ce reprezintă 97.85% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020 și au fost declarați eligibili la plata avansului. Suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde euro, din care: 1,072 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 298,25 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 59,28 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Peste 11, 5 milioane de lei pentru fermierii gorjeni
La nivelul Centrului județean Gorj al APIA, în perioada 16 octombrie – 27 noiembrie 2020, au fost autorizați pentru plata avansului în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 13.333 fermieri din cei 13.800 fermieri eligibili pentru plata avansului, reprezentând 96,62% din numărul total de fermieri care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și au fost declarați eligibili pentru plata avansului. Suma totală autorizată pentru plata în avans transferată în contabilitate în perioada 16.10-27.11.2020, la nivelul judetului Gorj, este de 11.566.255,91 euro, din care: 7.104.342,32 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 4.461.913,59 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) + Bugetul Național (BN1). Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here