APIA a prelungit până la 4 mai termenul de solicitare a ajutorului pentru motorina din trimestrul I

1054

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2021, în conformitate cu HG nr. 1174/2014 și OMADR 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare.

,,Având în vedere faptul că ultima zi de depunere al cererilor de plată este 30 aprilie 2021, iar aceasta este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungește până pe data de 4 mai 2021 inclusiv, în conformitate cu prevederile art.12 din Regulament Delegat UE nr. 640/2014 şi ale Codului de Procedură Civilă”, a anunțat conducerea APIA, în cursul zilei de marți. Cererile se transmit prin mijloace electronice la Centrele Județene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de următoarele documente:
-Pentru sectorul vegetal: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
-Pentru sectorul zootehnic: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
– Pentru sectorul îmbunătățiri funciare: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații; situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare. ,,Precizăm că, în conformitate cu HG nr. 409/2021, pentru anul 2021, diferența dintre nivelul de 1.674,55 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt.12 din Anexa nr. 1 de la titlul VIII Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1) din același act normativ și rata accizei reduse prevăzută la alin. (21), care este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru, se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare”, au mai transmis reprezentanții APIA.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here