Anunț de la meteorologi

480

Joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp. Începând din orele serii şi până în după-amiaza zilei de vineri, 12 august, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte, cu precădere în Carpaţii Orientali. În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în după-amiaza zilei de joi, 11 august, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35…36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Vineri, 12 august, vremea va deveni răcoroasă în toată ţara, au anunțat meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.