Anton ar putea continua la Pandurii

514

Oferta primită de Pandurii pentru Paul Anton nu a avut susținere, rușii au dispărut în ceață, iar conducerea gorjenilor ia în calcul prelungirea contractului pentru mijlocașul defensiv. Președintele Narcis Răducan spune că neseriozitatea rușilor îl va întoarce, foarte probabil, pe Paul Anton sub bagheta lui Edi Iordănescu: “La Anton, mai mult ne-au încurcat cei care făcuseră oferta. Par neserioși pentru că nu au mai făcut absolut nimic. Probabil că va reintra în programul echipei. Voi începe cu el negocierile pentru prelungirea contractului. Îi dădusem un răgaz în eventualitatea că își găsește ceva dorindu-și foarte mult să plece afară, dar dacă nu a găsit, trecem la discuțiile pentru contract”, a declarat oficialul Pandurilor.
Cum Mrzljak este suspendat la meciul cu Dinamo, o apariție surpriză în primul unsprezece al Pandurilor ar putea fi chiar Paul Anton, asta chiar dacă Narcis Răducan spune că nu știe nimic despre această posibilitate: “Nu am idee dacă el va intra în calculele antrenorului pentru meciul cu Dinamo. Asta hotărăște Edi Iordănescu”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.