Traian Băsescu are în sânge şi deontologie morbul antinomiilor, al dezechilibrului şi răului, al minciunii şi urei, al dezgustului şi scârbei. Traian Băsescu urăşte dreptatea şi adevărul, armonia, binele şi buna-cuviinţă. Îi place vaporeanului să fie linguşit, cu toate că împiedică mersul progresului şi dezvoltarea plurală a României. El a deteriorate grav starea materială şi morală a locuitorilor ţării.
Pe acest fundal al neghiobiei, de care este bântuit acest demagog primitiv, a apărut şi s-a înrădăcinat un curent socio-politic de anvergură-antibăsismul. Felul de a fi împotriva guvernatorului Băsescu şi a tuturor năravurilor, apucăturilor şi viciilor acestui netat ce obiectivează în fel şi chip. Antibăsismul este sau poate fi de cele mai diverse feluri. La limită s-ar putea spune că fiecare-I cu antibăsismul lui. “Nu-I pentru domn nimica mai urât/ Decât să simtă că e părăsit” – spunea Ion Slavici.
Oricum ar fi răsucite fenomenele şi procesele, pare cel puţin complicat să vorbeşti de antinomii în interiorul unui curent bine-definit-antibăsismul.
Să hermeneutizezi relaţii de gen „contra”. Aşa ceva chiar ar putea scrânti mintea unor lingăi impardonabili care-l lingusesc pe guvernatorul BĂSE.
Şi totuşi, cu toate acestea, în interiorul curentului antibăsist s-au conturat şi cristalizat două prezente conexe între ele. Prezenţe antinomice, totuşi. Între ele, în ultima vreme, se dă o bătălie acerbă.
Unuia din aceste două antibăsisme i s-ar putea spune antibăsism realizat, mederat, cu coabitare, colaborare şi maximă prudenţă ori precauţie. La nevoie, chiar cu anumite compromisuri şi abandon al demnităţii sau onoarei. Acestui tip, nenea Iancu i-ar spune cu siguranţă antibăsism “ordinar”, eu zic jogodism pus în circulaţie de oamenii de nimic.
Cel de al doilea antibăsism, este cel radical şi transant, cel ultra-anti ori extra-contra. Este vorba despre cel care vrea capul lui Zeus-BĂSE imediat şi trecut în şirul monştrilor demolatori care catalizează scarab şi teroarea. Acestui antibăsism contemporanul Nenea Iancu i-ar zice “extraordinar”.
În gâlceava ideotică şi atitudinal-deontologică dintre cele două feluri de antibăsism, cei moderaţi, realişti, ordinari, raţionali argumentează că în condiţiile politice date, nu se impune radicalismul tranşant. Se argumentează că vaporeanul flutură-vânt mai trebuie tolerat o vreme, cu el mai trebuie dialogat, să uităm că acest filistin mărginit şi făţarnic a adus ţării numai rău, sărăcie şi îngrijorare. Se spune zilnic şi se argumentează că acest rătăcit în spaţiu şi printer paharele ce poartă whisky (cu, ori fără ghiaţă), mai are în mână condeiul semnăturilor mari şi cu dichis, semnături fără de care poate fi barată viaţa politică curentă. Se crede că fără semnăturile maharului BĂSELU am putea descinde într-un incomensurabil haos politic, economic, moral, educaţional, instituţional, social. Cred că se vede cu ochiul liber că Traian Băsescu şi vestitul BULĂ-Boc ne-au împins deja în labirintul deznădejdii, în negura dezonoarei şi ruşinii nemărginite. La acest dezastru a zis DA şi Curtea Constituţională condusă de nereuşitul A. Zăgrean, dar învârtită cu spatele spre popor de dictatorul Traian Băsescu.
Poate cineva convinge şi garanta că, dacă ar fi iniţiată o nouă suspendare, a pestilenţiatului BĂSE, ar ieşi la vot poate 50% dintre românii săraci şi fără milă surghiuniţi înfometaţi şi impardonabil-batjocoriţi? Poate cineva garanta că fără această condiţie(50%) Curtea Constituţională ar decide atlfel decât a pronunţat odinioară? Nimeni nu poate da asemenea garanţii, la mijloc fiind dictatorul Zeus- BĂSE. Şi atunci nu ne rămâne decât pârdalnica şi refasta coabitare.
Antibăsismul extra-contra, radical şi tranşant îşi are şi el argumentele lui, infailibile şi ele. Mijlocitorii acestuia zic şi cred că ei sunt cei care apără pe cei care au votat la referendum, că ei exprimă starea de spirit a românilor, că ei etalează antibăsismul authentic şi netemător, că ei repudiază coabitarea şi compromisul de conjuctură. Antibăsiştii radicali sunt cei care se jeluiesc, vărsând lacrimi de crocodil, pe umerii celor care au votat şi care şi-au pus în votul lor speranţa că ticălosul va spăla putina. Din păcate şi spre regretful majorităţii românilor, n-a fost să fie bine.
În aceste argumente există un habar. Aceste argumente nu decodifică şi nu pun la zid adevăraţii vinovaţi de eşecul referendumului. În acest dirijat şi conştientizat eşec stă toată cheia problemei şi până la urmă, a terorii pe care o suportăm şi care ca o molie ne roade fiinţa.
Se arată cu degetul şi sunt dezaprobaţi Victor Ponta, Crin Antonescu şi D. Constantin, mai cu seamă Ponta, şi sunt omişi din antidemocratica ecuaţie buldogul-Blaga, BULĂ-Boc şi ai lui lingăi, hă-hă-ilă BĂSE şi toţi cei care au boicotat referendumul, călcând în picioare rigorile infailibile ale democraţiei.
Se plânge pe umerii celor care au fost, democratic, la vot, darn u li se spune că în loc să se descurajeze şi să critice de-a surda actuala putere, mai bine să treacă pârleazul la vecinul care ştiu că nu s-a dus la vot, că a boicotat aşteptând acasa “paporniţa” cu ulei, zahăr ori făină, murdărindu-şi demnitatea şi onoarea cetăţenească. Aceştia sunt în primul rând vinovaţi de faptul că votul tău şi al meu nu şi-a atins tinţa şi nu l-a demis pe ticălos. Să se ducă şi la cei care nu se duc la vot pe motiv că ei nu fac politică. Să conştientizăm, cu toţii, că tocmai prin a nu face politică faci cea mai mizerabilă politică.
Chiar şi celor care au fost la vot, plângându-se acum ori temându-se de trădare, urmăriţi fiind de procurorii ce umblă cu Biblia pe capota limuzinei şi lor celor oneşti şi civic educaţi, li s-ar putea spune câte ceva. Li s-ar putea reproşa de pildă, că atunci când Curtea Constituţională, de Zeus-BĂSE dirijată, a anunţat refuzul referendumului au stat în casă nepăsători, insensibili. În modul cel mai spontan posibil trebuiau să fie în stradă şi să-i dovedească şi lui Zegrean şi lui BĂSELU că batjocoresc democraţia şi voia majorităţii românilor cu drept de vot. Normal era ca cel puţin trei milioane , din cei şapte şi jumătate, să fie pe străzile Bucureştiului şi ale celorlalte oraşe. Or, … Or se dovedeşte încă odată că vorba Anei Blandiana: „Suntem un popor vegetal”. Eu cred că ne place suferinţa pe care ne-o serveşte un neica-nimeni-guvernatorul Traian Băsescu.
Cei care sunt de partea curentului antibăsist radical, şi nu sunt puţini, ar trebui să înţeleagă că tocmai prin tranşanta lor fermitate fac jocul băsismului. Antibăsismul extrem, printr-o subtilă mişcare dialectică şi la adăpostul sărăciei ce ne umileşte individual şi ca popor, ajunge exact în opusul lui. Suntem în perioada când nimic nu serveşte mai bine băsismului ticălos decât un antibăsism radical, cu totul deosebit. Să fim antibăsişti, dar să fim fără excese.
Răbdarea, aşteptarea activă şi cu râvnă reprezintă virtuţi teologice de căpetenie şi în interiorul meandrelor socio-politice actuale. Excesele, ciumpăvirea chibzuinţei ar putea compromite scopurile, obiectivele antibăsismului. Nimerit să înţelegem că în condiţiile concrete date, pot fi acceptate toate compromisurile care nu compromit ţelul final: scăparea României şi a poporului ei de guvernatorul Băsescu şi de băsismul funest.
Actuala putere, adică USL-ul, ne va scăpa, îl va arunca pe Traian Băsescu şi camarilla ditirambică la lada de gunoi, numai că din nou, să-l ascultăm cu băgare de seamă pe Nenea Iancu: “puţintică răbdare”. Cu niţică pacienţă vom scăpa şi de acest drac împeliţat şi odios.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
