ANRE: Modificările la Legea Energiei, greu de pus în practică

544

Modificările adoptate în Parlament la Legea 123/2012 (legea-cadru a energiei electrice și gazelor naturale) vor fi foarte greu de pus în practică, întrucât nu este prevăzută elaborarea unor reglementări secundare privind aplicarea lor, a declarat, joi, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

“Consider că va fi o activitate foarte greu de îndeplinit. Legea, așa cum a ieșit, nu a solicitat reglementări secundare în sarcina ANRE, tocmai de aceea credem că va fi foarte greu să se aplice aceste elemente din noua formă a legii. Cred că ar fi foarte interesantă reacția bursei OPCOM, pentru a clarifica cum s-ar putea aplica prevederile legii, în special în zona de încheiere a contractelor”, a spus Havrileț. Una dintre modificările operate conferă dreptul producătorilor de a încheia contracte cu alți producători, realizând un mixt energetic, în scopul de a oferta apoi energia electrică pe piața internă sau la export. “Va fi o prevedere foarte greu de pus în practică, pentru că, în acest moment, mixtul energetic se realizează de către furnizori. Furnizorii cumpără de la diferiți producători și formează un mixt, un coș. La ora actuală, acest mixt se realizează pe bursă, prin încheierea de contracte diferite, cu diferiți producători, la prețuri diferite, și la final, furnizorul creează un preț unic pentru acel coș. Așa cum prevede legea, ca producătorii să încheie contracte și să formeze mixtul, având în vedere faptul că nu există o legislație secundară pe această temă și că nu se va face, pentru că legea nu a prevăzut, cred că va fi greu de pus în practică”, a explicat președintele ANRE. Întrebat dacă este posibil să se revină la situația care a dus la insolvența Hidroelectrica, adică încheierea unor contracte păguboase pentru producători, Havrileț a precizat că, în opinia sa, nu se va ajunge la așa ceva, întrucât, potrivit ordonanței privind guvernanța corporativă, managerii companiei trebuie să îndeplinească condiții de performanță.
Deputatul Iulian Iancu, președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, a precizat, joi, că noua lege nu conferă un avantaj producătorilor pe bază de cărbune, ci corectează tratamentul discriminatoriu la care erau supuși aceștia până acum. “În mixtul energetic al României, producătorii care au cel mai mare cost pentru producția de energie, adică cei care folosesc cărbunele — obligați fiind să funcționeze în condiții exclusiv de piață, condiții care au fost stabilite în anul 2000, în mod eronat în opinia mea, pentru că niciodată cărbunele nu va putea concura cu hidroenergia, cu gazele naturale sau cu nuclearul — au fost dezavantajați din start, împărțind capacitățile de producție pe tipuri de combustibil. Li se oferă o șansă, care nu este un avantaj extraordinar sau uriaș, acela de a putea să-și construiască propriul mixt de producție de energie, astfel încât el să facă față unui preț concurențial, adică să-și mențină statutul de participare pe platforma concurențială. Producătorul este în continuare obligat ca întreaga energie, indiferent de cum o aranjează și cum o mixează, să o pună pe platforma concurențială, pe OPCOM, și această cantitate să fie văzută de absolut toată lumea”, a spus Iancu.

Miercuri, reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) au precizat, într-un comunicat de presă, că propunerile lor nu au fost luate în calcul și că modificările aduse legii au ținut cont de cerințele unei singure companii. Este vorba despre Complexul Energetic Oltenia. AFEER precizează că aplicarea actului normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale (123/2012), adoptat de Plenul Parlamentului și transmis Președinției spre promulgare, poate conduce la grave prejudicii produse participanților la piață, prin crearea premiselor unor interpretări și aplicări abuzive ori eronate. Astfel, AFEER propune ca Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 123/2012 să fie reexaminată în Parlament, cu luarea în considerare a opiniilor exprimate de participanții la piață la momentul supunerii spre dezbatere publică a proiectului de lege.
A.G.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.