Unirea Principatelor Române, a fost un eveniment crucial în istoria poporului nostru, împlinirea unui ideal istoric încununat la București prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca domnitor al Țării Românești.
Marți, 24 ianuarie 2023, la aniversarea celor 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, începând cu ora 11:00 a avut loc manifestarea ,,Hai să dăm mănă cu mănă”, o activitate cultural-artistică evocatoare dedicată Unirii Principatelor Române, organizată de Consiliul Județean, Prefectura Județului Gorj și Primăria Municipiului Târgu-Jiu.
Sosirea autorităților a fost anunțată printr-un semnal de trompetă. În timp ce aceștia ocupau un loc pe treptele Prefecturii, doamna Prefect Cristina Cilibiu însoțită de colonelul Gheorghe Andronescu, comandantul Garnizoanei Târgu Jiu (U.M.01541) au trecut în revistă Garda de Onoare, au salutat Drapelul de luptă, apoi au ocupat locul cuvenit lângă celelalte autorități. După ce Fanfara „Armonia” a intonat Imnul de stat, doamna Codruța Florescu, moderatorul festivității, a rostit un cuvânt de deschidere amintindu-ne că „Sub semnul pașoptist, Unirea Moldovei și a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit de pe ambele maluri ale Milcovului. Începutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealurilor românilor de la sud și est de Carpați.” În încheierea mesajului său, doamna Florescu a prezentat primul punct al programului, astfel: „Doamnelor și domnilor, un român falnic, purtător de valoare prin cântec și cuget, ne readuce aminte că în această zi, de-a dreptul sfântă, trebuie să fim mai buni și mai îngăduitori cu semenii noștri și să-i cinstim, la tot pasul, pe aceia care ne-au deschis calea spre o Românie liberă. Urmează recitalul realizat de Andrei Păunescu «Noi vrem să ne unim cu țara»”. A urmat un recital frumos și animat care a atras publicul mai aproape de autorități și au cântat împreună cu el melodii patriotice.
Doamna Prefect Cristina Cilibiu a prezentat mesajul din partea Guvernului României, din care redau câteva paragrafe: „Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor, care a deschis calea emancipării și modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile și investiții ce au consolidat apropierea culturală, politică și economică a celor două principate române. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune. (…) România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitor. Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român, condiții și oportunități similare la sate, orașe și în toate comunitățile. În România europeană toți cetățenii trebuie să aibă șanse egale, să se simtă în siguranță și să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper, vegheat de valorile și libertățile democratice. (…) Istoria ne dovedește că unirea aduce siguranță, conferă protecție și speranță pentru un viitor bun! Exemplul de viziune, solidaritate, curaj și mobilizare al generației care a realizat Unirea Principatelor ne însoțește, azi, pe drumul pe care dorim să îl urmeze România. Hai să dăm mână cu mână, pentru prezentul și viitorul nostru european”, a încheiat mesajul, doamna Prefect de Gorj.
A urmat apoi o frumoasă lecție de istorie prezentată de către istoricul Gheorghe Nichifor, prim-vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, care ne-a informat că luna ianuarie a fost bogată în evenimente istorice și culturale pentru români și mai ales pentru Gorjeni. „La 14 ianuarie s-au împlinit 129 ani de la nașterea slt. Ecaterina Teodoroiu, erou național, născută la Vădeni, județul Gorj la 14 ianuarie 1894; la 15 ianuarie am sărbătorit Ziua Culturii Naționale și 173 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850 în Botoșani); la 23 ianuarie am sărbătorit pe eroul național Tudor Vladimirescu și 202 ani de la Proclamația de la Padeș, jud. Gorj, iar azi sărbătorim 164 de ani de la Unirea Principatelor Române” și a punctat faptul că „nu trebuie să uităm nicio clipă termenul de național, care tinde să fie înlocuit ce cel de suveranism”. Trece în revistă reformele lui Cuza care au pus bazele constituirii unei Românii moderne iar Bucureștiul devenea capitală unică, cu guvern unic, cu parlament unic, drapel unic și imn unic. Au fost pași extrem de importanți în evoluția societății românești susținuți și de către întreaga inteligență românească ce a mers peste hotare să facă recunoscut statutul nou al Principatelor Unite. A punctat apoi faptul că „Unitatea de-a lungul istoriei a fost dată și este dată, întotdeauna, de forța statului” și a încheiat cu enumerarea unor personalități gorjene care l-au evocat pe Alexandru Ioan Cuza și a mesajului „Cei care nu-și cunosc istoria, vor fi obligați să-i repete greșelile!”
Andrei Păunescu a venit la microfon însoțit de un pui de om, un preșcolar îmbrăcat în costum popular care îl rugase să-l lase să cânte și el „Hora uniri”. Andrei i-a ascultat și îndeplinit ruga, iar copilul Andrei Bardan a cântat minunat și a fost răsplătit cu aplauze de toți cei prezenți. Este același băiat care, la 15 ianuarie, de ziua Națională a Culturii Române și a poetului nepereche Mihai Eminescu, fusese adus de Inspectorul Școlar General prof.dr. Marcela Mrejeru la microfon să recite două strofe din poezia „Somnoroase păsărele”, iar elevul a recitat frumos și aplaudat furtunos de public. Felicitări și prețuire pentru educația primită. Cinste părinților care se ocupă de creșterea și educația lui!
În continuare, reprezentanți ai Ansamblului Artistic profesionist „Doina Gorjului” au interpretat melodii despre Unire, după care a urmat un moment foarte plăcut atunci când în mijlocul autorităților și-a făcut apariția Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, jucat de către actorul Eugen Titu de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, care a rostit „Jurământul lui Cuza” făcut către neam și țară. În încheierea manifestării, ca în fiecare an, dansatorii ansamblului „Doina Gorjului” l-au înconjurat pe domnitor și l-au invitat la „Hora Unirii” unde s-au prins în joc atât autoritățile cât și poporul. Păcat că burnița și vremea rece au stricat puțin din farmecul acestui eveniment.
Gigi Bușe