La acest moment aniversar, când omul, medicul, poetul, omul de cultură și publicistul Doru V. Fometescu împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, ca semn de apreciere, considerație și prețuire față de activitatea profesională, literară, culturală, publicistică și creatoare de evenimente etno-culturale a domniei sale, am apreciat ca fiind oportună o succintă prezentare a vieții și activității domniei sale.
Dumitru-Doru V. Fometescu s-a născut la 27 mai 1949 în Ciuperceni, județul Gorj din părinții Domnica și Vasile Fometescu.
Tatăl său Vasile D. Fometescu a fost inginer chimist și a decedat la vârsta de doar 31 ani într-un accident de mașină la cazanele Dunării. Mama sa Domnica din neamul Vișanilor din Văianu Ciuperceni, a crescut și educat exemplar pe cei doi copii Mircea (n. 1946) și Doru Fometescu până în ultima zi a vieții sale, 2 mai 1992.
Doru V. Fometescu a urmat cursurile școlii elementare de 7 ani din Ciuperceni (1956-1963) având ca învățătoare pe doamna Maria Popescu și profesoară de limba română pe doamna Margareta Dobrescu.
Este admis la Liceul teoretic din Baia de Aramă, județul Mehedinți, ale cărui cursuri le urmează (1963-1967) și unde are parte de profesori redutabili la literatura română, prof. Nicolae Dogaru și prof. Eleodor Popescu, care au fost și cei care i-au insuflat dragostea pentru literatură și aplecarea către scris viitorului om de litere. Fiind primul la bacalaureat, primește din partea președintelui comisiei, renumitul prof. Alexandru Piru, propunerea de a fi student la facultatea de litere-filologie din Craiova, dar tânărul Doru V. Fometescu are altă alegere.
După absolvirea liceului susține examenul și este admis la Facultatea de Medicină generală din București, ale cărei cursuri le urmează (1967-1973), fiind bursier pe întreaga perioadă a studiilor. Aici a avut parte de profesori remarcabili, printre care pe academicianul Grigore Benetata, prof.dr. G. Gh. Dimitriu, prof. dr. Papahagi, prof. dr. Grigore Moisil. ș.a.
După absolvirea studiilor (1973), tânărul medic Doru V. Fometescu este repartizat la Târgu-Jiu, ca medic la Cabinetul Medical al Ministerului de Interne din Târgu-Jiu unde lucrează până în anul 1988.
În perioada 1975-1978 a urmat specializarea – secundariatul la Spitalul Elias și Grivița – București, cu prof.dr. Victor Ciobanu ( viitor ministru al Sănătății).
Tânărul medic Doru V. Fometescu pasionat de meseria sa și dornic de a cunoaște noutățile medicale ale vremii, se remarcă prin activitatea sa de cercetare medicală interdisciplinară privind domeniul terapiei informaționale în disfuncții respiratorii, cefalee trenantă, sinuzită. Astfel reușește să conceapă un produs original (informalgin) fluid administrat în picături oculare. De asemenea în anul 1979 participă și absolvă primul program național de acupunctură și medicini alternative. terapie cu laser.
Din anul 1988 Doru V. Fometescu lucrează ca medic internist la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, secția medicală II, până în anul 2016 când se pensionează, profesând și după această dată dar în mediul privat.
Alături de profesia sa, Doru V. Fometescu a desfășurat de-a lungul anilor și o intensă activitate publicistică, literară și scriitoricească.
Aplecat spre scris, medicul Doru V. Fometescu debutează în presa scrisă în anul 1979, cu microeseuri și poezie în ziarul „Gazeta Gorjului”
În 1986, publică poeme în revista „Tribuna” – coordonator Nicolae Diaconu și în „Gorjul literar” – poezie.
Cu începere din anul 1992 scrie și semnează în publicația culturală ”Ager”, al cărei director a fost pentru o perioadă (1992-1994).
În anul 1994, poetul Doru V. Fometescu fondează mai întâi revista ”Fluidul roditor” care apare în perioada 1994-2002, iar mai apoi revista ”Prosens” (1997) în care publică permanent și de apariția cărora se ocupă în mod personal. De subliniat faptul că revista ”Prosens” apare periodic și în prezent, prin strădania fondatorului acesteia, Doru V. Fometescu.
De asemenea poetul Doru V. Fometescu a publicat în ”Gorjul medical” (1986-2015), al cărui redactor șef a fost.
Scrierile poetice ale lui Doru V. Fometescu au mai apărut în revistele gorjene ”Cuget Liber”, ”Bucuriile harului” și ”Spicon”, reviste la care poetul s-a numărat printre redactorii acestora.
Astfel, de-a lungul anilor, Doru V. Fometescu a colaborat cu numeroase publicații, dintre care amintim: ”Ager” (director, 1992-1994, ulterior redactor); ”Tribuna”, ”Contemporanul”, ”Gorjeanul”, ”Gazeta Gorjului”, ”Cuget liber”, ”Murmurul Jilțului”, ”Timpul”, ”Columna”, ”Serile de la Brădiceni”, ”Fluidul roditor” (director fondator), ”Pro sens” (director fondator), ”Spicon” (membru al colegiului de redacție), ”Portal Măiastra”, ș.a.
Din punct de vedere editorial, omul de cultură Doru V. Fometescu, debutează cu primul său volum de poezie ”Sentimentul – punct de sprijin”, la Editura ”Spicon” Târgu-Jiu, în 1993, editorul său fiind profesorul doctor Ion Mocioi, remarcabil om de cultură națională.
Urmează apoi alte volume, astfel:”Cum să-L ajut pe Dumnezeu?!” – eseuri și poezie, Editura „Ager”, Târgu-Jiu, 1993; ”Cuget prin Suflet” – poeme, Editura Centrului Județean de Creație Gorj, Târgu-Jiu, 1996; ”Sensuri și strădanii spirituale” – eseuri, coautor cu preot Alexandru E. Cornoiu, Editura „Dăruie Vieții Farmec”, Târgu-Jiu, 2005; ”Dăruind Visului Forme”, Editura Măiastra. Târgu-Jiu, 2006; ”Naiv în colții Libertății pentru duioasele tăceri”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2008; ”Focuri peste zăpezi”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2009; ”Dezmărginiri – Ieșirea din Paradis” – Editura Semănătorul, Tismana, 2013; ”Omul tainic, pur și simplu”, Editura PIM, Iași, 2023;
De subliniat faptul că activitatea profesională, științifică dar în special creația poetică și intensa activitate desfășurată de-a lungul anilor în domeniul cultural-spiritual de către domnul Doru V. Fometescu au fost reflectate în numeroase volume și antologii.
Totodată doctorul Doru V. Fometescu a desfășurat de-al lungul anilor numeroase activități extraprofesionale dăruite binelui public, fiind inițiatorul a numeroase proiecte de natură culturală, etnografică și scriitoricească, în cadrul cărora îndeplinește o serie de responsabilități, dintre care pot fi amintite cele de: președinte al Societății culturale „Alexandru Ștefulescu” și al Cenaclului ”Sănătatea” (1985-1989); director al Publicației culturale „Ager” (1992-1994); fondator al revistelor de echilibru spiritual și cultural „Fluidul roditor” (1994-2002) și „Prosens” (1997 – și în prezent) adresate cu precădere tinerilor creatori și respectiv echilibrului comunitar; membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, SMSPR (1997-2020); președintele Fundației culturale „Dăruie Vieții Farmec” – DVF, cu sediul în Ciuperceni – Gorj, la Casa părintească, sfințind memoria neamului său, prin înființarea unei Case memoriale – 1994 și a unui muzeu etnografic „Muzeul Uneltelor” – 1997; membru al Asociației culturale „Semănătorul – Tismana”(din 2013); redactor șef la ”Gorjul Medical” – periodic de informare și cultură (1986-2015); redactor la revistele gorjene ”Cuget Liber”, ”Bucuriile harului”, ”Spicon” (din 2018).
De asemenea, este de remarcat intensa activitate editorială întreprinsă, de-a lungul anilor, de către poetul și omul de cultură Doru V. Fometescu, prin editarea și tipărirea revistelor „Fluidul roditor”și ”Prosens”, în care cu răbdarea și talentul său a promovat un grup de tineri înzestrați cu talent literar și care au debutat editorial cu plachete de versuri în cele două reviste. Totodată poetul a înființat Editura ”Dăruie Vieții Farmec” care a editat numeroase volume ale autorilor gorjeni.
De reținut este și strădania spirituală a medicului-poet Doru V. Fometescu pentru organizarea de programe comunitare culturale în satele Gorjului, precum: „Logodna vinului cu ulcica” (1997-2013) și „Focuri peste zăpezi” – Calea zorilor.
De asemenea în calitatea sa de președinte al Fundației culturale „Dăruie Vieții Farmec” – DVF, cu sediul în Ciuperceni, județul Gorj, la Casa părintească, sfințește memoria neamului său, prin înființarea aici a ”Casei memoriale DVF” (1994) și a unui muzeu etnografic ”Muzeul Uneltelor” (1997). Totodată aduce un omagiu și părinților soției sale, înființând și ”Casa memorială Victoria Nicolae Vlad”, în satul Dragotești, județul Gorj. Toate acestea, așa cum afirmă poetul Doru V. Fometescu, ”în credința izbăvitoare de germinare a unor energii creatoare la moștenitori”.
Activitatea intensă desfășurată de medicul și omul de cultură gorjean Doru V. Fometescu i-a fost apreciată prin numeroase premii, titluri, distincții, înscrisuri sau diplome pe care le-a primit de-a lungul anilor, dintre care amintim: „Marele Premiu al Festivalului Național de creație literară „Tudor Arghezi”; ”Ordinul de merit” al Fundației culturale „Gheorghe Magheru” și al revistei „Cuget liber” (1998); titlul de „Om internațional al mileniului” acordat de către Centrul de biografii – Cambridge, Anglia fiind inclus în „Dicționarul celor mai deosebite personalități ale secolului XX” IBC, Anglia (2000); titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Ciuperceni (2001); ș.a.
Subliniem faptul că Doru V. Fometescu, în calitatea sa poet, publicist, animator cultural și spiritual, a publicat și sub pseudonimele: Dimitrie Bădița, DVF, Mircea Pastor, Flavius Freamăt, Vasile Fodor
De menționat faptul că poetul Doru V. Fometescu s-a implicat cu toată ființa sa în activitățile și evenimentele organizate de către Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu, în cadrul căreia și-a lansat și volumele scrise după înființarea asociației și al cărui vicepreședinte este din anul 2019.
De asemenea poetul Doru V. Fometescu s-a implicat activ în apariția revistei ”Spicon” editată de asociația noastră, fiind totodată și membru al colegiului de redacție.
Folosim acest prilej, pentru a-i adresa distinsului poet, editor, publicist și scriitor, dr. Doru V. Fometescu, multă sănătate, putere de creație și materializarea tuturor proiectelor scriitoricești ale Domniei Sale, alături de urarea de LA MULȚI ANI!
Victor Troacă
Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban”