ANI sesizează parchetul în cazul unui primar din Gorj

970

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești cu privire la posibila încălcare de către primarul comunei Berlești a dispozițiilor art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Astfel, Iulian Berlescu, în calitate de primar, a emis o dispoziție în data de 10 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind sporul pentru condiții vătămătoare și acordarea sporului în cuantum de 15% din salariul de bază angajaților primăriei, în baza căreia și-a creat un avantaj de natură patrimonială, la care nu era îndreptățit, conform prevederilor legale.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de „folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzută de art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, susțin inspectorii ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.