Ani grei de pușcărie pentru șpaga luată din transportul cărbunelui!

792

O fostă directoare economică a Termocentralei Bacău și soțul său au de ispășit câțiva ani buni de pușcărie, după ce o instanță i-a condamnat definitiv într-unul dintre dosarele deschise pe numele lor. Gabriela Mazilu a primit o condamnare de 4 ani și 6 luni, în timp ce soțul său, Ovidiu, trebuie să rămână în spatele gratiilor 4 ani. Iar sentințele ar putea crește în perioada următoare, dacă cei doi vor fi găsiți vinovați și în cel de-al doilea dosar deschis pe numele lor și care are legătură cu fapte asemănătoare. Șpaga pe care au pretins-o și primit-o este de 650.000 de lei, iar judecătorii au dispus confiscarea sumei respective de la cei doi inculpați. Sentința Curții de Apel Bacău este definitivă, dosarul vizând fapte de la începutul anului 2010. Procurorii DNA au arătat că fosta directoare ceruse 5% din valoarea unui contract de peste 12,7 milioane lei pentru transportul cărbunelui. În schimbul banilor ea a promis plata la timp a facturilor și derularea unor noi contracte. Cel care i-a denunțat pe soții Mazilu a fost un afacerist local, Onorică Palade, fost polițist devenit om de afaceri condamnat în 2016 la aproape 4 ani de închisoare pentru țepe de milioane date unor firme de leasing din Capitală. Denunțul făcut de acesta a dus ulterior și la inculparea lui Alin Șimota, care a intervenit la Gabriela Mazilu pentru a primi o șpagă de 500.000 de lei care să ajungă la PNL, afaceristul din Valea Jiului fiind consilier județean pe listele liberalilor la vremea respectivă. Ulterior deschiderii acestor dosare, Gabriela Mazilu a devenit adjunctă la APIA Bacău, dar a trebuit să renunțe și la această funcție pentru că a fost găsită incompatibilă de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here