Andrieș, înainte de Final 4: ,,Ne ducem acolo să ne vindem scump pielea”

1277

Eveniment de amploare pentru secția de handbal de la CSM Târgu Jiu. Echipa pregătită de Liviu Andrieș va lua parte, în weekend, la Turneul Final 4 al Cupei României. Gazda Gloria Bistrița, campioana CSM București și Dunărea Brăila sunt celelalte formații care se bat pentru trofeu. Sâmbătă este prima zi a competiției. CSM București și Dunărea Brăila joacă de la ora 15.00 pentru un loc în finală. Trupa gorjeană va juca împotriva Bistriței, de la ora 17.30. Duminică este ziua finalelor. Se joacă pentru locul trei, de la ora 15.00 și pentru trofeu de la ora 17.30. Înainte de plecarea în Ardeal, antrenorul Liviu Andrieș a declarat că echipa sa este surpriza competiției și va trebui să lase totul pe parchet pentru a răsturna din nou calculele hârtiei. Lotul este în mare parte valid pentru acest turneu. În confruntările cu Bistrița, CSM a suferit cele mai drastice înfrângeri din acest sezon, dar principalul gorjean nu crede că lucrurile vor sta la fel în cupă. ,,Ne pregătim pentru o competiție la care nici nu visam să ajungem la începutul acestui sezon. Este o bucurie imensă că ne-am calificat în Final 4. E clar că plecăm ca outsideri, dar ne ducem cu gândul să facem o figură frumoasă. Avem și exemplul. La băieți, Suceava, care a terminat pe locul 10 campionatul, a reușit să câștige medalia de bronz, după ce le-a făcut mari probleme și în semifinale celor de la Constanța, pentru că favoriții s-au impus după două reprize de prelungiri. În afară de Ira Zinatullina, la ora actuală, toate fetele sunt apte. În ultimul meci, am testat calitatea adversarului, știam că au o calitate superioară, au jucat și cu medaliile pe masă, pentru locul trei, și e clar că au fost motivate să termine en-fanfare. Sunt convins că o să avem altă față în Final 4. Trebuie să ne recăpătăm agresivitatea, pentru că Bistrița este o echipă foarte puternică, mai ales pe teren propriu. Le-am simțit calitatea și valoarea în acest weekend. Sunt convins că fetele își vor ridica nivelul, pentru că toată lumea este cu ochii pe această competiție, inclusiv din afara țării”, a spus Andrieș. Interesant este că dacă trec de Gloria Bistrița, handbalistele din Gorj ar putea să ne reprezinte în Europa.
CSM București este favorită la câștigarea competiției și are deja asigurat locul european după ce s-a impus în Liga Florilor. Andrieș a mai fost în Europa cu handbaliștii de la Energia, dar atunci bugetul era mult mai mare. ,,Ne-am dori din suflet o calificare în cupele europene, chiar dacă o participare în Europa necesită o altă finanțare, dar eu m-aș bucura să le creăm aceste probleme conducătorilor noștri și să ne putem califica. Ne ducem acolo să ne jucăm șansa și să ne vindem scump pielea”, a declarat Andrieș. Sala ,,TeraPlast” din Bistrița a fost finalizată în anul 2022, în urma unei investiții de 27,3 milioane de euro, cu finanțare asigurată atât de la bugetul național, cât și cel local. Poate găzdui aproximativ 3.000 de spectatori.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here