Andrieș continuă la cârma Energiei

535

Deși a avut un sezon foarte slab cu echipa de handbal a Energiei, Liviu Andrieș a primit în continuare girul conducerii clubului și va fi cel care va antrena formaţia gorjeană și la startul noii ediții de campionat.

După ce Energia și-a conturat în mare parte lotul cu care va ataca noul campionat, conducerea clubului târgujian a purces și la desemnarea celor care vor antrena această echipă în sezonul 2015-2016. În ciuda faptului că rezultatele din ultima perioadă au fost departe de așteptări, iar o schimbare la nivelul băncii tehnice nu ar fi surprins pe nimeni, până la urmă s-a ajuns la concluzia ca Liviu Andrieș să fie cel care să conducă echipa în continuare. „Liviu Andrieș va semna o prelungire de contract. Aseară (n. red. – luni) am avut ultimele discuții împreună cu președintele clubului și am ales soluția să continuăm și anul viitor cu Andrieș ca antrenor principal pe banca Energiei”, a declarat Benedict Geamănu, președintele secției de handbal a clubului Energia Târgu-Jiu.

Staff mai mare
Finalul sezonului trecut a adus și o despărțire la nivelul băncii tehnice, secundul Adrian Gorun a fost înlăturat în urma unui diferend legat de cei doi frați Mănescu pe care-i antrena și la LPS Târgu Jiu, iar echipa a rămas doar sub bagheta lui Liviu Andrieș. Acum, conducerea clubului vrea să-i pună acestuia la dispoziție un antrenor pentru pregătirea portarilor și un nou secund, însă de această dată se va apela la antrenori aduși de pe alte meleaguri, nu cele gorjene: „În momentul de față suntem în discuții cu doi antrenori, să vedem ce soluții vom alege. Este vorba de un antrenor cu portarii și poate și un antrenor secund. Nu sunt localnici. Sperăm ca în următoarele zile să fim siguri pe staff-ul tehnic cu care vom începe campionatul”, a mai spus Benedict Geamănu, președintele echipei târgujiene.

Contract cu clauze de performanță
Faptul că Liviu Andrieș a bătut palma cu conducerea Energiei și va începe sezonul la cârma echipei gorjene nu trebuie să îi dea prea multe motive de sărbătorit, în sezonul următor contractul său prevăzând mult mai multe situații în care ar putea fi demis în cazul în care rezultatele vor continua să fie dezamăgitoare: „Contractul lui Andrieș va avea niște clauze. În funcție de performanțele obținute la un anumit moment al desfășurării campionatului. E un contract nou, cu bonusuri de performanță, dar și anumite puncte la care, dacă nu vor fi performanțe la un anumit moment al desfășurării campionatului, vor fi luate și măsuri”, a mai spus Geamănu, care a mărturisit că încă nu a fost stabilit salariul pe care antrenorul îl va primi pe parcursul noului său mandat la cârma Energiei: „Încă nu am discutat termenii financiari ai contractului lui Andrieș”.

Jucătorii, stimulați prin ROI
Dacă în cazul antrenorului performanța sau lipsa acesteia se premiază sau se penalizează prin clauze contractuale, în ceea ce-i privește pe jucători lucrurile se vor regla prin Regulamentul de Ordine Interioară ce va fi semnat de către aceștia: „Contractele jucătorilor nu au astfel de clauze, există însă un Regulament de Ordine Interioară ce prevede sancțiuni și recompense în funcție de rezultatele obținute. Cu siguranță vom fi mai exigenți în sezonul care va începe decât în cel trecut în momentul în care rezultatele nu vor fi conforme cu așteptările”, a declarat Benedict Geamănu.
Echipa Energiei a avut un sezon 2014-2015 foarte slab, a evitat retrogradarea abia după ce a susținut meciurile unui turneu de baraj, însă jucătorii au plătit extrem de puțin pentru evoluțiile adesea lamentabile pe care le-au avut, asta în condițiile în care multe echipe din Liga Națională au avut mari probleme în asigurarea salariilor.

Obiectivul, calificarea în play-off
La începutul sezonului precedent, vechea conducere a clubului anunța un obiectiv îndrăzneț pentru Energia. Andrei Maioreanu își vedea echipa în lupta pentru podium și nu se sfia să creadă chiar că ar putea emite și pretenții la titlu. Lucrurile au stat însă cu totul altfel pe teren, Energia s-a zbătut în mediocritate și acum conducerea actuală este mult mai rezervată în ceea ce privește obiectivul sezonului 2015-2016. Benedict Geamănu susține că obiectivul pentru următorul campionat a fost stabilit de comun acord cu antrenorul Andrieș: „Nu s-a impus niciun obiectiv, s-a stabilit un obiectiv, iar acesta este acela de a duce echipa în play-off. Dacă rezultatele la finalul turului vor fi bune și dătătoare de speranță, atunci vom ataca și locurile fruntașe”, a precizat președintele echipei târgujiene.
„Sunt bucuros că am ajuns la o înțelegere cu cei din conducerea Energiei, le mulțumesc pentru înțelegerea acordată. Vom încerca să avem un sezon bun, în care să nu avem probleme. Discuțiile erau că voi continua, am bătut palma, nu am semnat contractul. Nu cred că vor apărea probleme și voi continua. Sunt conștient că vin după un an în care rezultatele nu au fost bune, însă a fost un cumul de factori”, Liviu Andrieș, antrenor Energia Târgu Jiu
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here