Andrieș, conștient de valoarea Bistriței: Este cea mai puternică echipă care a venit la Târgu-Jiu

1234

Runda a 12-a din Liga Florilor le pune față în față pe CSM Târgu Jiu și CS Gloria Bistrița. Se anunță un meci de foc în Sala Sporturilor, iar antrenorul Liviu Andrieș a avut un mesaj ferm pentru fetele sale. Indiferent de rezultat, principalul gorjean vrea ca formația gazdă să lupte până în ultimul minut. Determinarea fetelor și rezultatele din ultimele partide au umplut ,,polivalenta”, iar Andrieș crede că scenariul se va repeta.,,Întâlnim una dintre forțele handbalului din România, atât la nivel de lot, cât și de buget. În acel lot, se află 6-7 jucătoare care au evoluat în echipa națională a României, plus încă vreo 3-4 care evoluează la nivelul altor echipe naționale. E clar că este o echipă foarte puternică, o echipă cu pretenții, dar am demonstrat în ultima perioadă că ne putem ridica la nivelul acestor adversari. Pentru noi este o provocare și fetele vor fi capacitate. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a pleca mulțumiți de la acest joc. Indiferent de rezultat, va trebui să fim mulțumiți de ceea ce am realizat. Până în prezent, cred că este cea mai puternică echipă care vine în Sala Sporturilor în acest sezon”, a declarat antrenorul CSM-ului la conferința de presă. Principalul gorjean le-a cerut elevelor sale să aibă disponibilitate la efort, mai ales că la Târgu-Jiu vine o formație cu gabarit. Andrieș a mai spus că încrederea este la cote ridicate în tabăra noastră după patru succese la rând. ,,Putem câștiga prin determinare, multă muncă și alergare. Alergarea e principalul cuvânt de ordine în acest joc. Trebuie să fim agresive, căci ne va fi foarte greu pe atacul lor. Este o echipă puternică și ca talie și atunci va trebui să găsim soluții pentru a reuși să dăm goluri mai rapide și să ne canalizăm forțele pentru a face o apărare agresivă, așa cum s-a întâmplat în meciurile cu Vâlcea și Baia Mare. Fetele își dau seama ca întâlnim un adversar puternic și sunt convins că, la fel ca și în celelalte jocuri în care am întâlnit oponenți puternici, ele se vor motiva, pentru că e dorința de a se ridica la acest nivel. Acum, e clar că după aceste meciuri bune pe care le-am făcut și nouă ni s-au umflat puțin mușchii, dar este un lucru bun, pentru că merităm. Am demonstrat că putem juca la nivelul oricărei echipe din Liga Florilor”. O motivație în plus o constituie și faptul că meciul va fi transmis în direct. Partida se vede pe PRO Arena. ,,Avem mici probleme de lot, dar sperăm că până la ora jocului vom trece peste ele, pentru că va fi o bătălie pe viață și pe moarte. Este primul meci de la Târgu-Jiu, transmis în Liga Florilor, dar eu cred că acest lucru va fi o motivație în plus pentru fete și pentru iubitorii de handbal, pentru că i-am învățăt cu meciuri frumoase. Sunt convins că vor fi în număr foarte mare la sală și ne vor susține pe întreaga perioadă a jocului.” Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 17.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here