Anchetat după ce a încercat să păcălească poliţiştii

533

Un tânăr din Padeş a intrat în vizorul oamenilor legii după ce, fiind implicat într-un accident de circulaţie, a încercat să-i păcălească prezentându-le documente falsificate.

În data de 14 august, tânărul de 20 de ani a fost implicat într-un accident de circulaţie în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 671, localitatea Cloşani. Cu această ocazie, tânărul le-a prezentat poliţiştilor documentele falsificate. Este vorba de asigurarea obligatorie a maşinii şi de certificatul de inspecţie tehnică periodică. Poliţiştii au descoperit însă că documentele respective au fost falsificate, iar acum tânărul s-a ales cu dosar penal. „La data de 14 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Padeş s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, din localitate, ar fi consemnat în fals perioada valabilităţii în anexa cu inspecţiile tehnice periodice ale unui autoturism, proprietate personală şi, totodată, ar fi întocmit în fals o poliţă de asigurare obligatorie pentru acelaşi autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uzul de fals”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.