În actuala economie de piață, analiza performanțelor economico-financiare ale unei întreprinderi, prin metodologia sa, permite elaborarea judecăților și aprecierilor asupra formării rezultatelor activității întreprinderii și asupra corelației lor cu structura financiară și cu solvabilitatea acesteia.
Conceptul de performanță, transpus în domeniul întreprinderii, are semnificația unei ,,bune reușite” sau a unui ,,succes”, care este rezultatul unui act de gestiune a activității întreprinderii. El poate fi definit și cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii de natură calitativă (profit, rentabilitate, rată de creștere, climat social, imagine de marcă etc.). Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii folosește drept sursă principală de informații, contul de profit și pierdere și se concentrează pe evidențierea formării rezultatului întreprinderii, respectiv pe studierea structurii lui, ținând seama de interdependențele dintre elementele constitutive și factorii care au influență asupra nivelului acestor performanțe. Rezultatul favorabil sau nefavorabil (profit sau pierdere), ca expresie a ajustărilor parțiale sau globale între diferite tipuri de venituri și cheltuieli generate de complexitatea acțiunilor economice și financiare care au loc în întreprindere, pe durata unui anumit orizont temporar, este radat de contul de profit și pierdere. Multitudinea indicatorilor care pot caracteriza performanțele întreprinderii pune în dificultate analistul, care trebuie să procedeze la o selecție și la o ierarhizare a indicatorilor de performanță, astfel încât să reflecte cât mai fidel rezultatele activității întreprinderii.
Analiza structurală a profitului
Orice firmă caută să realizeze un profit suficient pentru a remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a menține potențialul său tehnic şi economic, de a asigura o expansiune rațională ținând seama de evoluția pieței și tendințele conjuncturale. Profitul, ca orice fenomen economic complex, poate fi analizat din punct de vedere structural și factorial.
Analiza structurală a profitului urmărește stabilirea contribuției diferitelor tipuri de rezultate la modificarea totală, precum și punerea în evidență a schimbărilor intervenite pe elemente componente. Analiza structurală a rezultatului brut al exercițiului (profit brut sau pierdere), se poate efectua pe baza grupării veniturilor și cheltuielilor după natură sau după funcția (destinația) lor în cadrul întreprinderii. Analiza structurală a profitului se realizează cu ajutorul metodei soldurilor intermediare de gestiune. Pentru a explica modificarea rezultatului exercițiului înaintea impozitării și a profitului net se utilizează metoda balanțieră, pe baza soldurilor intermediare de gestiune.
Acest model de analiză structurală a rezultatului brut pune în evidență următorul aspect esențial și anume dacă marja brută față de cheltuielile variabile permite acoperirea chletuielilor fixe (în caz contrar volumul de activitate este inferior pragului de rentabilitate) și a unor rezultate negative (pierderi) din activitățile financiare și extraordinare, astfel încât pe total firmă activitatea să fie rentabilă. Cea de-a doua metodă de analiză structurală a rezultatului brut al exercițiului este cunoscută ca fiind metoda clasificării după funcția cheltuielilor sau a ,,costului vânzărilor”.
Informațiile necesare analizei sunt grupate astfel: Cifra de afaceri, Costul vânzărilor, Rezultatul operațional (marja brută), Alte venituri din exploatare, Costuri de distribuție, Cheltuieli administrative, Alte cheltuieli de exploatare, Rezultatul exploatării, Venituri financiare, Cheltuieli financiare, Rezultatul financiar, Venituri extraordinare, Cheltuieli extraordinare, Rezultatul extraordinar, Rezultatul brut al exercițiului.
Această prezentare oferă uneori informații mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea după natură. Alegerea metodei de analiză între metoda costului vânzărilor și metoda naturii cheltuielilor depinde atât de factorii istorici și de cei aferenți sectorului economic respectiv, cât și de natura întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de întreprinderi, standardul IAS 1, solicită o opțiune între clasificări în funcție de cea care prezintă cel mai fidel elementele de performanță ale întreprinderii. Având în vedere că informațiile asupra naturii cheltuielilor sunt utile la estimarea fluxurilor viitoare de numerar, se cere o prezentare suplimentară atunci când este utilizată metoda costurilor vânzărilor.
Analiza factorială a profitului
Analiza profitului se impune a fi efectuată și în funcție de factorii direcți și indirecți care acționează la nivelul întreprinderii. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul net la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate și anume rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării, respectiv rezultatul aferent cifrei de afaceri.
Ec. Alexandra PAVEL
