Acest material este continuare la articolul publicat anterior intitulat
CURENTUL Luni 12 augut 1940
Harta Kogutowitz
Un comentariu
Nu ne-am fi putut închipui un singur moment vâlva pe care a putut s’o provoace reproducerea unei hărţi dintr’un manual didactic, tocmai fiindcă am căutat să luăm ca punct de plecare într’o dezbatere o hartă etnografică dintr’un atlas maghiar, ce purta şi garanţia aprobării ministerului şcoalelor ungureşti.
ATLASUL ERA DIN 1913, adică atunci când spiritul dominator al ungurilor îşi aflase o viguroasă expresie în politica de desnaţionalizare.
Autorul acestui atlas geografic este profesorul CAROL KOGUTOWITZ — astăzi una din figurile proeminente ale universităţii din Seghedin.
Ce ne-a îndreptăţit să ne folosim de acest atlas?
Tocmai fiindcă era un manual didactic şi purta — cum este firesc — tendinţa unei educaţii naţionale, de a spori mândria elevilor, de a le da sentimentul unei apartenenţe la o familie do¬minând numeric asupra celorlal¬te neamuri din fosta monarhie habsburgică.
Fără îndoială că profesorul de geografie respecta unele norme de obiectivitate ştiinţifică, dar în prezentarea lor pentru educarea naţională a elevilor maghiari era firesc să utilizeze unele corective tehnice, menite să pună accentul asupra întinderii elementului unguresc în monarhie. Noi ne-am mulţumit şi cu această obiectivitate ştiinţifică modelată necesităţilor unui manual de educare naţională a tineretului unguresc.
Nu se putea o mai sfioasă replică dată elanului agresiv al postului de Radio-Budapesta şi presei ungureşti.
Spre marea noastră nedumerire, această reproducere a unei hărţi etnografice alcătuită de un profesor ungur spre folosirea în şcoli ungureşti — tipărită cu aprobarea ministerului şcoalelor din Ungaria — a stârnit o furtună în presa ungurească şi la postul de Radio-Budapesta.
Nu ştiam că putem pune în primejdie cauza maghiarismului chiar şi cu o hartă etnografică dintr’un atlas maghiar!…
Suntem înclinaţi a menaja sensibilitatea vecinilor noştri aşa de susceptibili, aşa de lipsiţi de măsură în reacţiunile lor, — adesea naive, — prin nesocotirea celor mai elementare exigenţe ale verosimilului..
„CURENTUL” a publicat o hartă etnografică desprinsă dintr’un atlas unguresc şi această hartă a oprit atenţia centrelor politice europene; reacţiunea era obligatorie.
..Şi s’a luat o declaraţie profesorului Kogutowitz, care s’a răspândit prin ziarele „Pesti Hirlap”, „Nemzeti Ujsag” şi „Magyar Nemzet” din 30 Iulie şi prin postul de Radio din 
Budapesta. Am citit în traducere şi prezentarea redacţională ca şi răspunsul dat de profesorul Kogutowitz dela Universitatea „Francisc Iosif” din Seghedin.
Ce spune în esenţă domnul profesor ? Că nu este autorul hărţii — deşi figurează pe coperta atlasului — şi că „harta a apărut înainte de războiu într’un atlas popular şcolar”, „că această hartă de mărimea unei cutii de chibrituri a fost mărită de „Curentul” în a cărui pagină frontală a fost publicată în culori.
— Această mărire de hartă a fost sau o şmecherie a unui om ce nu se pricepe, sau este vorba de o falsificare de hartă, intenţionată şi răuvoitoare”. Cum d. profesor Kogutowitz este un domn în vârstă, ne simţim oarecum stingheriţi în răspunsul nostru. Am vrea să-i menajăm părul alb de patriarh.
Harta de mărimea unei cutii de chibrituri nu a fost mărită decât de două ori şi a ocupat un sfert de pagină de ziar, ceea ce rezumă exact disproporţia între original şi mărimea unei cutii de chibrituri. Când d. Kogutowitz s’a grăbit să dea desminţirea, este foarte probabil că a făcut apel la memorie zorit şi nu a avut sub priviri harta din atlasul aşa de supărător astăzi.
Tot d. prof. Kogutowitz îşi manifestă nemulţumirea că n’am utilizat harta geografului Paul Teleky, actualul preşedinte al consiliului de miniştri maghiar.
Răspundem împlinind cele două dorințe ale bătrânului, respectabilului profesor dela Seghedin: îi reproducem harta etnografică din nou, de data aceasta în dimensiunile apropiate originalului şi vom reproduce în curând şi harta Teleky, a cărei caracteristică este — după cum se ştie — că exagerează procedeul cartografilor maghiari de a declara nelocuite masivele muntoase, unde, în harta administrativă ungurească figurează o sumedenie de sate româneşti.
În pagina a 3-a ALTE DOUĂ importante documente privind situaţia Românilor în vechea Austro-Ungarie
………………………………………………………………………………………….
Se va vedea din alăturarea celor două hărţi ale aceluiaşi autor că d. profesor universitar Kogutowitz are toată dreptatea să ne îndemne în finalul răspunsului său să preferăm hărţile etnografice de dimensiuni mari pe care le-a făcut „la sfârşitul războiului mondial în colaborare cu renumitul geograf Paul Teleky şi cu mai mulţi eminenţi membri ai Societăţii 
de Geografie, o hartă precisă de 3 metri”. Ne închipuim starea de spirit în care a fost elaborată această hartă şi la ce dureroase rectificări a fost supusă obiectivitatea eminenţilor geografi maghiari, dacă între harta etnografică făcută pe baza recensământului din 1900 şi cea făcută pe baza recensământului maghiar din 1910, este o aşa de evidentă evoluţie în defavoarea reprezentării elementului românesc.
Cum în Transilvania şi în Banat există atâţia români cari….………………………………..
Județele Alba, Arad,…, Bistrița Năsăud, Făgăraș, sunt arătate cu 90% români; Sălajul, Someșul, Maramureșul, Turda, Sibiul cu 80-90% români, iar altele cu 70-80%.
Mai arată această hartă românii în proporție de 10-20% în județul Veroțe (Croația) și la îmbinarea Savei cu Dunărea.
D. dr. Corneliu Radu, avocat din Sibiu, ne atrage atenția asupra Atlasului de buzunar (Zsebatlasz) editat la 1917 la Institutul Cartografic de Stat din Budapesta și impus elevilor la li-…….
….să utilizăm contribuția spontană a cititorilor noștri, la această controversă în jurul unei hărți etnografice dintr-un atlas școlar maghiar.
A cui e vina că suntem pe aceste meleaguri de totdeauna?
A cui e vina că suntem mai numeroși, iar dinamismul nostru demografic obligă pe bieții geografi maghiari la unele ajustări a obiectivității lor științifice?
Și dacă ajustezi o hartă, poți oare modifica realitatea?
Unde stăruie nedumerirea noastră este în faţa atitudinii presei ungureşti şi a postului de Radio-Budapesta.
Axa Roma-Berlin urmăreşte să creeze raporturi normale, să apropie popoarele din bazinul Dunării, să înlesnească o colaborare economică şi politică. Or, aceste raporturi cum pot fi realizate prin ofensele cotidiane ce ni se aduc?
Ne-ar fi fost uşor să răspundem analizând structura plutocratică şi feudală a unui Stat, să transformăm posturile noastre de Radio în posturi de propagandă maghiară antilatifundiară, dar n’am făcut-o şi nu o vom face.
Noi suntem un popor de ţărani, un popor de muncitori ai brazdei, nu avem grofi, nu avem nobili, dar avem ceea ce constituie un altfel de blazon: cuviinţa.
Şi mai avem ceva, care ne dă liniştea în cel mai greu impas al istoriei noastre: formidabila conştiinţă a dreptului nostru.
Mă întreb cât este de şubred dreptul ungurilor, dacă şi reproducerea unei hărţi etnografice dintr’un atlas şcolar — aprobat de ministrul şcoalelor din Ungaria (1913) — poate stârni furtuna unei polemici?!…
Dar vor fi alte raporturi între români şi unguri, când structura socială va fi identică: structură ţărănească. Atunci va coborî liniştea în acest frământat colţ al Europei. Şi nu-i departe ziua când Ungaria ne va copia reforma agrară, dând ţăranilor pământul stăpânit astăzi de câteva mii de latifundiari.
Pamfil Şeicaru
