Amintiri din Casa Amintirilor(II) – Oamenii şi poreclele lor

450

Ţăranii noştri nu îşi pot găsi genealogii îndepărtate fiindcă osemintele înaintaşilor sunt pierdute, s-au transformat în florile şi ierburile de sub cruce.
Ştiind că sunt trecători prin această lume le-a fost de ajuns şi le mai este încă un mormânt săpat direct în pământ cu o cruce de lemn bătută de ploi şi de vânt. După şapte ani mortul putrezeşte şi resturile se scot şi se aşează oseminte peste oseminte.
Ţăranii au nume pentru dar că unele nu li se potrivesc îşi dau singuri porecle care să fie mai aproape de adevăr. Fiecare familie formează un Clan şi, ca să se deosebească clanurile între ele, îşi poartă poreclele la vedere.
Cu timpul, clanurile s-au subţiat şi au devenit o familie care şi-a păstrat porecla clanului, dacă moştenitor era un bărbat, iar dacă urmau numai fete porecla dispărea, femeile luând numele şi porecla celor cu care se căsătoreau.
La noi, în Drăgoeşti, cu toate că satul nu avea mai mult ca şi acum de altfel, de o sută de familii era împărţit înainte de toate în Cotoni, cei de pe uliţă, Paraschivoi, cei din Nordul satului, cei de lângă biserică, cei din capul satului, cei de la Bâlta şi cei de la Gura Râului.
Şi asta, repet, toţi spre a-şi cunoaşte înaintaşii, pe lângă nume purtau cu toată dragostea porecle. Cu cine să încep ca să nu se supere sătenii, cu cei de la vale sau cu cei de la Nord?
Încep cu Moşul meu Ganciu, alde Scafeş, care venea cu Găncionii lui, nimeni nu ştie de ce vremi până la el când desaga familiei s-a umplut cu fete, el singur fiind bărbat, mai păstrându-şi porecla. Printre fete a fost şi bunica mea, care măritându-se cu bunicul şi-a pierdut porecla devenind Căprucioaica, după porecla bunicului Căprucioiu, căruia în acte i se spunea Căpruciu. Dintre surorile lui Mişu Ganciu mai amintim pe Cătălina lui Tutală, căreia i-a luat porecla prin căsătorie soţul eu purtând numele Baltă, porecla o mai păstrează şi azi nepotul său cel care a rămas în sat.
Urma Ulăriţa, căsătorită după un olar care şi-a căpătat porecla după meşteşug, el se numea Paraschivoiu.
Celelalte surori ale lui Moş Ganciu şi-au pierdut poreclele fiind căsătorite două în Teleşti, una la Câmpul Fomii şi celelalte cine mai ştie pe unde. Copiii lui Moş Ganciu şi-au pierdut poreclele plecând în lume: Ion şi Vasile (Scafeş), iar fiică-sa căsătorindu-se cu unul din fraţii Boabeşi, care se numeau în acte Renghea, i-a luat şi porecla. Satul continuă cu Codiţonii, clanul având două ramuri, care până la urmă s-au despărţit în mai multe familii, bărbaţii păstrându-şi numele de Codiţă şi poreclele, iar femeile luându-le pe ale bărbaţilor. Aşa a fost Lina Măriei (a lui Codiţă, mort în Primul Război Mondial, Mama Paraschiva, bunică-mea, care se numea Căpitănescu soră cu Chirilă, numele acestuia devenind şi poreclă şi care a purtat porecla tot de Codiţoaica după numele bărbatului său mort în Primul Război Mondial, ca şi alţii, după cum spune Cronica săpată în biserica din Drăgoieşti.
Bunica mea după mamă a avut trei fete, mama măritându-se cu tata i-a luat şi porecla Căprucioaica, aşa cum era cunoscută şi bunica. Ţaţa Lina, sora mare a mamei căsătorindu-se cu Unchiul Genie al lui Vulpoi i-a luat şi porecla după Vulpoi socrul său, care purta numele Brâncuşi spre a se deosebi de celălalt Brâncuşi, Preotul care a pus temelia Bisericii din Drăgoeşti şi care a murit în anul 1919, cu câteva luni înainte de târnosirea (sfinţirea) Bisericii şi care nu avea poreclă, fiind „Preotul”, frate cu celălalt preot Vasile Brâncuşi de la Peştişani, primul preot din împrejurimi care absolvise Facultatea de Teologie de la Bucureşti.
Vulpoi a avut şi el pe lângă alţi fii pe cei din Drăgoeşti – Petrică Brâncuşi (Vulpoi), care vorbea lumea că a fost văzut în cămaşă verde şi cu pistol şi pe Unchiul Genie, vestit brutar care vindea pâinea în prăvălia soacrei sale – bunica mea după mamă. Într-o paranteză fie spus, multe porecle se dădeau după meşteşug, dar niciodată după avere. Aşa, Agronomul după funcţia ce o avea în Comună şi la Plasă. El numindu-se Daviţoiu ca şi Pulici, tot Daviţoiu, care veneau din Arcani, Factorul poştal după funcţia de la Poştă, care nu ştiu bine sau căruia îi spuneau unii Paicu, nume dat şi Fântânii din Dealul Hobiţei, unde factorul avea vii de altoi şi o pivniţă mai mare decât multe case din sat, şi eu am mai apucat din ea vreo trei hodăi, unde îşi ducea zilele chiar şi iarna, crescând acolo porci şi oi, acolo păstrându-şi vinul şi ţuica, slănina şi trandafirii. Venind mai în sat era Amos în Gura Uliţii, proprietar de prăvălie, care în acte tot Scafeş se chema, Baros poreclă şi nume, cismar, Al lui Noani, pe numele său Ciolofan, cu scrisul lui de Grefier, el ca Secretar al Comunei elibera Certificatele de naştere, de Căsătorie şi de Moarte şi care ca și cei din satul său uneori se întrecea cu paharele şi care îşi mai amintea cum le-a încurcat ţaţi Linei cu Lia, numele fetelor mamei Paraschiva când s-a căsătorit Unchiul Genie ca după nuntă tot el să anuleze actul. Domnul secretar Constantin Ciolofan a avut doi fii care i-au purtat porecla, unul Constantin fost colonel, şeful vămii din Drobeta Turnu Severin şi celălalt medic veterinar, amândoi ai lui Noane. Altă poreclă Boca, cântăreţul de la biserică toată viaţa, pe care îl chema Popescu, dar căruia porecla i-a dispărut, fiul său plecând la Craiova, colonel în armata ţării, una din fiice căsătorindu-se cu Constantin Codiţă, luându-i şi porecla. Călineştii aveau şi ei porecla lor, ei se numeau Cilofan, dar fiind prea multe familii cu acest nume oamenii i-au numit Călineşti.
Cantonierul care tot Popescu se numea, dar era cunoscut mai ales prin această poreclă după funcţia de la comună. Vasile Neicuţescu -. Perceptorul, el nu avea poreclă parcă de teamă să nu-i mărească impozitul celui care i-ar fi spus altfel decât pe nume. Gheorghiţă Ciocâltoiu care era Ciocâltea şi peste drum ai lui Ilie cu femeia sa şi care ca să-l facă agronom pe fiul său s-a dus la Slatina pe jos şi tot pe jos s-a întors, trenul fiind prea scump pe vremea aceea pentru ţăranii care trăiau din arat şi semănat, din vinul de struguri şi ţuica din pomii care se aplecau de prune toată vara şi toamna pe Bogdăneşti, Gruia, Smida şi Stârcul. Mai vreţi porecle, nu vă ajung cele care până acum vi le-am vânturat?
Al lui Telescu, cu Moş Alexe cel care avea o vie de tireaz în Deleţ, din care ieşea un vin ca păcura şi dulce de te lua ameţeala dintr-un pahar până să-ţi dai sama şi din care pusese şi Mama Bălaşa, sora bunicului meu, care şi-a părăsit Clanul pentru o altă poreclă Popescu, avea o vie în deal şi când a îmbătrânit ne chema pe mine sau pe Ovidiu al lui Bălan (un alt Paraschivoiu) să scoatem vinul cu tâlvul. Moş Alexe al lui Telescu a avut o fată pe care a dăruit-o de soţie Dlui Ion Paraschivoiu, agronom cu care a avut doi copii: Alexe şi Constantin, agronomi amândoi, dar care şi-au pierdut poreclele plecând în lume.
Murindu-i soţia s-a căsătorit cu vecina, fiica mamei Bălaşa, soră cu bunicul meu. Cu Mama Polina, cea care era aşa de frumoasă şi care după cum povestesc cei de o samă cu ea venea cu ulcioarele pline de la Fântâna de peste drum, câte unul pe umeri, a avut trei copii, ai lui Bălan, Romulus care la Lovrin are un liceu care-i poartă numele, doctor în agronomie la Kiev şi senator, Ovidiu Paraschivoiu al lui Bălan, maistru tâmplar, cu soţia Mioara cu fata şi nepotul care nici unul nu şi-a uitat portul şi glia. Despre Ovidiu, Într-o zi când mă aflam la fostul Combinat al lemnului din Târgu Jiu, era să se încaiere un pluton de muieri tot căutând-i adjectivele de admiraţie.
Alt urmaş al lui Bălan e Mircea Paraschivoiu, doctorul stomatolog care azi şade cu Doamna când la Timişoara, când în casa părintească. Soţia lui Moş Alexe era de-a lui Andrei, de pe uliţa care duce la Bâlta, toată partea uliţei pe dreapta cum mergi spre apă, mai puţin casa lui Iulică Ciolofan, al lui Ciucu, era a lui Scafeş, porecliţi Ai lui Andrei, astăzi mai e un urmaş Nicolae care creşte vaci şi viţei, fiind şi administrator al moştenitorilor lui Jean Paicu, frate cu Frosa. Per dreapta înainte de a trece râul, pe pod, pe uliţa care merge la Gura Râului este casa lui Ciolofan, azi cu alţi proprietari, care avea în Târgu-Jiu mare han unde se adunau cei din Drăgoeşti să mănânce prânzul când se duceau la târg să cumpere cele de trebuinţă, o sapă, o lopată, un fier de plug, rar să vândă ceva sau să cumpere de-ale mâncării, pentru că sătenii mei erau foarte orgolioşi, se povesteşte că unul dintre Coteni avea aşa de multe găini, care făcându-i ouă şi iar ouă, unele cu două gălbenuşuri, într-o zi l-a văzut un vecin cum a aruncat pe râu un hârdău de ouă.
Un alt Ciolofan, al lui Băluţă, avea o moară vizavi de casă împreună cu Iulică Ciolofan al lui Ciucu. La alegeri, el făcând parte dintre conservatori scotea butoiul cu ţuică şi altul de vin la poartă pentru toţi ţăranii care votau cu ai lui, exact ca în Caragiale.
Să-l lăsăm pe dreapta râului, cum te duci la Secături, pe ginerele lui Renghea al lui Păulean şi să ne întoarcem la Podul de peste râu, dar mai înainte de a-l trece erau ai lui Ularu, tot Ciocâltea şi ei din tată în fiu, făceau oale, străchini, taiere şi ulcioare pe comandă cu numele scrise pe ele, din pământul de la Găleşoaia, pe care le vindeau în târgul de la Brădiceni, de Florii. De la Moşul Ion Ularu am împrumutat şi eu Alexandria, când citeam la lampa cu gaz, scrisă în româneşte cu litere chirilice. Ion Ularu a avut o fată şi doi fii, care chiar dacă nu mai fac „oale” îi poartă porecla cu deosebită stimă faţă de consăteni şi a consătenilor faţă de ei. (Va urma)
ION CĂPRUCIU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here