Amintiri din Casa Amintirilor(II)* – Cronica din lada de zestre

312

În Pământ ce e din pământ, în Aer ce e din aer şi în Apă ce e din apă. Înainte de haos, dar după ce au fost amestecate s-a ivit un boţ de mămăligă, care îi e foame şi strigă. Să le ardă pe toate Focul şi să se ia de la început basmul care se spune singur.
Un boier, Ianul, îndrăgostit de Dumitra, o ştiţi şi voi care în folosul lumii l-a îngrijit pe socru-său, tatăl lui Ianul, să-i lase averea, câte herghelii de cai, hectare de arabil, şi mori să macine grâul, şi vii şi pomi să le lase şi ea înzecit la rândul ei copiilor şi fetelor lor că de aceea s-a căsătorit cu boierul Ianul, din neam de zei fericiţi care trăiau din vânătoare de zmei şi din alte îndeletniciri apărute mai târziu în acest Univers. S-au căsătorit, că aşa le-a prevestit o Pithia, şi au luat-o împreună pe aceeaşi uliţă, de mână, jurându-se că nu mai morţi se vor mai întoarce.
Şi toate aşa s-ar fi împlinit, şi bune şi rele, dacă… acest dacă v-am mai spus de n-ar fi fost nu ar mai fi pe lume culoare în negru şi nici zile de post.
Prin vecini, o văduvă care şi ea avea o fată, bărbatu-su când plecase la război îi lăsase cu limbă de moarte, Evdochia să ai grijă şi să nu uiţi să pui în fiecare zi, dis de dimineaţă, câte o cană de apă, una la brad şi cealaltă la iederă, bradul şi iedera le sădiseră la poartă când veniseră de la biserică după ce se cununaseră şi să fii atentă când apa din ulcior o să se tulbure, apa pe atunci toată lumea din sat o aducea de la aceeaşi fântână şi era limpede ca albastru cerului, atunci tu ai să fii liberă de orice jurământ pe care mi l-ai făcut când ne ţineam în braţe.
Şi Evdochia a udat bradul şi iedera şi, în acelaşi timp, avea grijă şi de fiică-sa Augustina, care creştea văzând cu ochii cum cresc fetele care au mamă şi într-o zi l-a văzut pe boierul Ianul, care se întorcea de la coasă obosit şi asudat şi cum ducea ulciorul plin cu apă pe umeri l-a îmbiat să-şi potolească setea.
Mama fetei, Evdochia, văzând întâmplarea, după ce a plecat boierul Ianul, a luat ulciorul în braţe şi cum pe ţâţa lui a mai rămas un fir de păr negru de pe mustaţă l-a luat cu apă şi l-a descântat: “Cum nu se termină niciodată izvorul din fântâna aceasta aşa şi lui Ianul să nu i se termine dorul după Augustina noastră!”
Şi n-au trecut nici şase săptămâni că boierul Ianul a rămas văduv, nevastă-sa murind la Păresimi, de inimă. De dragul ei boierul Ianul a căzut în darul beţiei, al singurătăţii şi uitării de sine.
Şi în fiecare zi pleca prin sat cu copiii satului după el, dând bună ziua la gâşte.
Într-o zi a văzut-o pe Augustina spălând pânza de in, mai bine zis albind-o că era primăvară şi cum era scundă şi nu putea s-o întindă pe gard, boierul a luat-o în braţe şi amândoi au întins pânza pe stoborii gardului. Şi cum Augustina cânta, boierul Ianul a sărutat-o o dată şi încă o dată şi încă o dată de parcă nu se mai termina cântecul, apoi a rupt din marginea râului trei trandafiri sălbatici şi i-a pus în păr. Dacă vrei să-mi fii muiere, i-a mai spus el aşezat în genunchi, atunci hai cu mine, că mi-e casa goală şi amândoi din ţărâna ţărânii o să facem prunci.
Mama Evdochia văzând cum s-au îmbrăţişat şi cum Augustina râdea a fost sigură că farmecele ei au prins iarbă.
Şi totuşi îi părea rău, zicea în sine-şi că e păcatul doar al ei, că oricum mai devreme sau mai târziu Augustina şi Ianul s-ar fi întâlnit într-o acceiaşi şi singură dragoste. Ieşind însă de dimineaţă, cum îi era obiceiul, ca să ude iedera şi bradul din poartă văzut că bradul crescuse parcă îl adusese cineva de la munte şi iedera în braţele lui era plină de fructe.
Şi cum s-a întâmplat tocmai atunci trecea pe la poarta sa un bărbat cu un fierăstrău pe umeri şi la brâu cu o bardă, cum au deobicei constructorii de case. S-a uitat bine Evdochia la el, Tu a zis, tu eşti bărbatul meu, cum n-ai murit, cum să mor a zis bărbatu-su, m-a ţinut în viaţă dragostea noastră. Şi după cum scrie Cronica mai departe, Evdochia şi Constantin, că aşa îl chema pe soţ, au tăiat din brad câteva ramuri verzi şi s-au dus să împodobească Porţile lui Ianul, unde peste câteva zile Augustina şi Ianul se căsătoreau.
ION CĂPRUCIU

N.R. Astăzi, 18 ianuarie 2016, Maestrul Ion Căpruciu împlineşte frumoasa vârstă a celor 76 de ani. A dat o fuguţă de la Bucureşti la Brădiceni, cu treburi, iar ieri mi-a adus această minunată povestire. Ce face parte din volumul al doilea al Amintirilor din Casa Amintirilor.
Mi-a mai adus şi nişte poeme, întrucât talentatul şi neobositul nostru prieten şi colaborator al Gorjeanului încă de pe la vârsta de 17 ani nu se lasă.
Anul acesta, în 2016, mai doreşte să tipărească un volum de povestiri şi unul de poeme. Din acest colţ de pagină, felicitările noastre scrise şi un sincer La mulţi ani! (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here