Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmi în week-end

348

În acest week-end, jandarmii gorjeni din structurile de ordine publică au executat misiuni care au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona de competenţă. Pe timpul îndeplinirii acestor misiuni au fost constatate un număr de 5 infracţiuni cu 3 autori în mod independent, 2 infracţiuni cu 2 autori de către patrulele mixte în cooperare cu Poliţia, 36 fapte antisociale, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7100 lei.

Cu nu mai puţin de trei amenzi s-a ales un tânăr de 20 de ani, din comuna Logreşti. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece, aflându-se în incinta unui local din Târgu-Logreşti, a refuzat să părăsească localul la cererea firmei de pază, cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece a adresat înjurii efectivelor firmei de pază şi cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece a refuzat să dea date şi relaţii privind identitatea sa la cererea îndreptăţită a organelor de jandarmi. Tot în acest week-end, jandarmii au mai sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de câte 200 lei alţi patru gorjeni care au făcut scandal în Târgul anual din Stejari, adresând cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă altor persoane, provocând astfel indignarea celor din jur. Cei patru gorjeni s-au mai ales şi cu amendă în valoare de 100 lei, fiecare, deoarece au refuzat să dea date şi relaţii privind identitatea lor la cererea îndreptăţită a organelor de jandarmi. Alte două amenzi, în valoare a câte 200 de lei, au fost aplicate unui motrean în vârstă de 39 de ani, care a proferat injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa soţiei sale şi fiului său, precum şi unui bărbat de 35 de ani, din Târgu – Cărbuneşti, care, beat fiind, a provocat scandal în locuinţa fostei soţii şi a lovit o altă persoană. Printre gorjenii sancţionaţi contravenţional de jandarmi se mai numără şi un tânăr de 21 de ani, din Motru, care s-a ales cu o amendă în valoare de 400 lei după ce a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă unei persoane de 19 ani, din Motru.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.