Amendă pentru un târgujian care a aruncat deșeuri provenite din construcții

1048

Polițiștii locali au depistat un bărbat în timp ce descărca deșeuri provenite din construcții, într-un loc neamenajat în acest sens, din zona străzii Bicaz din municipiul Târgu Jiu. „Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, ne-a relatat că deșeurile provin din lucrările de amenajare interioară a locuinței și că inițial a intenționat să le depoziteze pe un teren pe care îl deține pe raza municipiului Târgu Jiu, însă a considerat că distanța până la terenul respectiv era mult mai mare, astfel încât a luat decizia de a le depozita pe domeniul public”, au anunțat reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu.

Polițiștii locali care monitorizează permanent zona, în scopul prevenirii unor astfel de fapte, au întocmit la fața locului procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 19/2002, stabilind amendă în valoare de 500 lei. De asemenea, contravenientul a procedat la igienizarea terenului, deșeurile urmând a fi eliminate în conformitate cu prevederile legale în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here