Amânare la procesul lui Condescu

568

Termenul de ieri, în procesul ex-președintelui Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu și al fostului vicepreședinte Viorel Temelescu, s-a încheiat, din nou, cu o amânare, la Tribunalul Olt. Următoarea înfățișare va avea loc pe 29 noiembrie, decizia de amânare fiind luată tot pentru lipsa suplimentului la raportul de expertiză. ”S-a amânat pentru data de 29 noiembrie, pentru nedepunerea suplimentului raportului de expertiză de către consultantul fiscal”, a declarat pentru Gorjeanul, judecătorul Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt.
Marin Condescu este judecat pentru mai multe infracțiuni, printre care și cea de spălare de bani, iar Viorel Temelescu a fost deferit Justiției pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. „În sarcina inculpatului Marin Condescu s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2011, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, a semnat în fals la rubrica Cesionar şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 de lei. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 de lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Târgu-Jiu de 1.080.000 de lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv“, s-a precizat într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Olt pe 13 mai 2016.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here