Alcoolemie record la volan

2680

Un bărbat de 47 de ani, din Cătunele, este cercetat de polițiști, după ce a consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan. În urma testării cu etilotestul a rezultat o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. ,,La data de 24 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au depistat în trafic, un bărbat de 47 de ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 B Lupoaia, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu. Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here