7 – Pricipalele date de tehnologie
Continuăm prezentarea agrotehnică a culturilor legumicole. Am ales acest mod de prezentare spre a vă fi mai ușor să dobândiți informațiile dorite.
Despre semănat și plantat:
Atât pentru semănat, dar și pentru plantat terenul trebuie să fie foarte bine mărunțit (ca pentru ceapă), așezat (tasat), iar după aceste operațiuni se face neapărat udatul terenului pentru a asigura un contact cât mai intim între sol și seminţe sau rădăcinile tinerelor plantule. Astfel pierderile vor fi minime, culturile vor porni rapid în vegetație și vom avea rezultatele scontate. Pe terenurile cultivate cu legume ( indiferent dacă sunt în regim clasic sau ecologic) se vor aplica anual 5 – 10 kg gunoi de grajd bine compostat pe fiecare metru pătrat pentru a asigura pe de-o parte consumul de elemente nutritive, care este foarte mare la legume, dar și pentru a preveni destructurarea solului și creterea procentului de praf ( argilă ) cu efect negativ asupra texturii și structurii solului, creșterea compactității și deci alterarea condițiilor de cultură..
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI