Agricultura pe înțelesul tuturor – Pledoarie pentru cultura arbuștilor fructiferi în grădinile familiale (I)

1086

Realizăm tot mai des și tot mai intens că „obrazul subțire cu cheltuială se ține”, a se înțelege desigur – menținerea sănătății corpului nostru, și ne dăm seama din ce în ce mai des că practic s-a făcut exces, mare păcat, de produse farmaceutice de origine chimică, desigur mai eficiente decât cele naturale și tradiționale, care acum îți arată mai mereu efectele secundare, care nu sunt puține, și din păcate, nici ușor de contracarat. Cum de obicei „cui pe cui se scoate” asta presupune consumarea altor preparate farmaceutice, desigur tot de natură chimică, artificială, care încarcă și mai mult nota de plată, nu că nu ar fi excesiv de încărcată de celebra „criză energetică” indusă de „iluminati” și aplicată cu exces de zel de „guvernanții marionete” cu care singuri ne-am pricopsit acceptând ca votul unui profesor, medic, inginer, să aibă aceeași greutate și valoare cu cel acordat de „boschetarii” omniprezenți la urne, pentru o jumătate de vodcă. Dar, să lăsăm politica să-și ardă gazul ei și să revenim la grădina familială care este destul de mică și nu reclamă efort prea mare pentru întreținere. Oricât de mică ar fi aceasta, este loc pentru mai mulți arbuști fructiferi care, pe lângă faptul că sunt estetici, frumoși, sunt și estrem de folositori și, pe deasupra, și puțin pretențioși la agrotehnică, deci reclamă eforturi financiare și fizice minime. Mama natură a avut înțelepciunea de a crea pentru fiecare disfuncțiune a organismelor vii, deci și a corpului omenesc, măsuri de contracarare atât în regnul animal, dar mai ales în cel vegetal. Desigur, nu am în vedere celebrii viermi, lăcustele și alte „minunății” pe care caută să ni le bage pe gât celebrul guvern mondial. Iată ce ne pune la îndemână mama natură românească:
1 – Afinul – ne este folositor prin frunzele sale în ceai aperitiv, diuretic și pentru îmbunătățirea vederii nocturne iar afinele, niște bace sferice de 5 – 6 mm diametru și de culoare albastru-închis până la albastru-maroniu, în afară de afinată, gem, suc, sirop, oțet sau în preparate de cofetărie, se pot consuma ca atare sau congelate și prin conținutul în taninuri, mirtilină, hidrochinonă, betacaroten, acizii citric, lactic, maleic, oxalic, succinic etc, vitaminele A și C, au proprietăți antibacteriene, antidiareice, antioxidante, astringente, îmbunătățesc flora gastrică, reglează zahărul în sânge, combat enterocolitele, parazitozele intestinale, inflamațiile aparatului urinar, reumatismul, guta, ulcerațiile cronice. Se crede că oțetul de afine combate boala Alzheimer, amnezia, degenerarea cognitivă și alte afecțiuni asociate bătrâneții.
2 – Agrișul – prin faptul că este posesorul unor țepi agresivi poate fi folosit la constituirea gardurilor de protecție foarte eficiente, iar agrișele, aceste bace false de culoare galbenă, roșie sau verde, lucioase sau acoperite cu perișori fini, prin conținutul lor în acid, malic, tartric, vitaminele A, B, C, P, săruri minerale de calciu, fier, fosfor, iod, magneziu, mangan, potasiu, zinc, fibre nutritive și valoare energetică redusă (50 kcal/100 gr fructe) au efecte în atonie digestivă, bolile ficatului, constipație, inapetență alimentară, detoxifierea organismului, hipertensiune artificială, obezitate, reumatism, gută, artroze, litiază și infecții urinare, astm, convalescență, diaree, dureri în gât, leucoree și alte afecțiuni ale corpului nostru.
3 – Alunul – este valoros pentru noi prin toată partea aeriană a plantei. Lemnul – este folosit în artă, medicină, coaja – în industria coloranților sau pentru efectul febrifug și antimalarie, mugurii – în gemoterapie, frunzele – ca vasoconstrictor, antihemoroidic, antidermatos cranian, antibacterian, antiinfecțios, antidiareic, antiinflamator, cicatrizant, depurativ etc, atât ca ceai cât și ca compresii. Alunele – socotite de chinezi „nucile longevității conțin: azotați, vitaminele A, B, E, săruri minerale de calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, cupru, sulf, sodiu, grăsimi, zaharuri, proteine, fibre alimentare, acid folic și au efect depurativ, fertilizant, astringent, nutritiv, energizant (100 de grame conțin 690 kcal), digestiv, vermifug (alungă tenia), vasoconstrictor, tonifiant, antisclerozic, sudorific etc și se recomandă în caz de colici nefritici, afecțiuni circulatorii, pentru creștere și dezvoltare, în caz de varice, litiază urinară, diabet, tuberculoză pulmonară etc, atât consumate ca atare (întregi sau măcinate și amestecate cu miere) cât și în preparate de cofetărie ca nuga, creme, ciocolată, torturi, rulade, cozonaci. Sunt indicate și copiilor în creștere sau debili, bătrânilor. Măcinate și în amestec cu miere combat tusea cronică și facilitează eliminarea flegmei. Consumul de alune este contraindicat doar alergicilor la aceste fructe.
4 – Căpșunul – găsește condiții bune de cultură în fiecare grădină familială și n-ar trebui să lipsească din acestea deoarece căpșunele – conțin multe zaharuri, săruri minerale de potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, sodiu, vitaminele A, B, C, E, acid salicilic, elagic, pantotenic, proteine, flavonoizi, uleiuri volatile, taninuri, polifenoli, antioxidanți și au proprietăți de stimulare a imunității naturale, a aparatului hepatic, reglare a tensiunii arteriale, de remineralizare a organismului, detoxifiere, reducere a colesterolului din sânge, bacterioactive, de menținere a elsticității vaselor sanguine, de asigurare a bunei funcționări a inimii, de combatere a osteoporozei, anemiei, de tonifiere a sistemului nervos, în anemii, insomnia, astenii, antiinflamator, în artrită, astm, ateroscleroză. Ele se pot consuma proaspete sau în preparate culinare, congelate etc. Diabeticii și copiii mici trebuie să consume cu prudență aceste fructe căci dau complicații, urticarie la copii, etc. Pentru copiii mici cel mai potrivit este ca aceste fructe să fie consumate sub formă de spumă cu frișcă sau smântână.
5 – Cătina albă – supranumită și gjnseng românesc, este un arbust fructifer foarte utilă și ca plantă în combaterea eroziunii și alunecării solului sau la construirea de garduri de protecție vii, practic impenetrabile datorită agresiunii spinilor. Fructele cătinei, bacele – conțin peste 150 de principii active, dintre care 18 aminoacizi esențiali pentru viață, de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și de zece ori mai multă decât lămâile, vitaminele A, B, C, D, E, F, K, P, PP, săruri minerale de calciu, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, fier, sodiu, uleiuri complexe, acizi grași esențiali, zaharuri, pectide, polifenoli, tananți, flavonoide , celuloză, proteine, acid hepatodecanoic, erucic, succinic, malic, maleic, oleic, linoleic, linolenic, pantotenic, ascorbic, folic, clorogenic, cafeic, alți acizi grași polinesaturați, betacaroten, licopen, criptoxantină, zeaxantină, teraxantină, fitofluină, tocoferoli, fitosteroli, carotenoide, lecitină, inozitol, antioxidanți și altele. De aceea fructele de cătină au efect tonifiant general, vitaminizant, preventiv în răceală, în bolile de ficat, antioxidant, antiinflamator, antitumoral, nutrient, energizant, antialergenic, hepatoprotector, antitoxic, regenerant, protector contra radiațiilor cosmice fiind incluse în hrana cosmonauților, aviatorilor, submariniștilor. Cătina este recomandată în bolile cardiovasculare, anemii, leucemii, artroze, poliartrite, boli de ficat, ulcer, diabet, dermatite, neuropatii, depresii, pentru regenerarea membrane celulare, întărirea imunității, optimizarea greutății, îmbunătățirea vederii, menținerea sănătății părului, pielii și a țesuturilor, prevenirea infecțiilor respiratorii, grăbirea vindecării în caz de răceală, gripă, alungarea oboselii, scurtarea convalescenței, ca tonifiant general, antioxidant, antiinflamator, antitoxic, antialergic, antidegenerativ, antimutagenic, în ulcerații cutanate, stomatite, sângerări nazale, leucemii, sarcoame, cancer digestiv, uterin sau de sân. Cătina poate fi consumată ca atare, dar în amestec cu miere căci este foarte acră, sau congelată, preparată ca suc, sirop, infuzie, tinctură, peltea, gem etc. Se utilizează și frunzele, mugurii.
6 – Coacăzul – este un arbust fructifer decorativ prin el însuși, dar și odorizant al mediului prin uleiurile volatile pe care le degajă, mai ales în perioada de coacere a fructelor, dar și în toată perioada de vegetație activă. Coacăzele – conțin: taninuri, rutezide, vitaminele B, C, P, PP, 56 kcal/100 gr, uleiuri volatile verzi (terpene), acid citric, malic, antociani, pectine, zaharuri, flavonoizi, cvercetol, camferol, săruri minerale de calciu, fier, potasiu, fosfor, fibre digestive. Au efecte benefice în cazuri de scorbut, înțepături de insecte, dureri în gât, gingivite, scarlatină, dermatite, acnee, pecingine, favorizează creșterea copiilor – elixirul tinereții. Se consumă ca atare, congelate, deshidratate sau sub formă de suc, sirop, jeleu, marmeladă și au efect tonic general, vitaminizant, remineralizant, în surmenaj, anemie, deficit de fier ș a. Florile se folosesc în industria parfumurilor, iar frunzele au efect diuretic, în afecțiunile cardiace, reumatism, gută, în disfuncții renale, întăresc oasele și dinții, au rol detoxifiant, în curele de slăbire, depurative, în stomatite, antidiareic, astringent, hipotensiv, cicatrizant, aperitiv, răcoritor, vermifug. Se cultivă în varietăți de coacăz negru (cea mai răspândită varietate), roșu sau alb, fiecare dintre ele având avantaje în anumite direcții de utilizare față de celelalte. Să nu pierdem din vedere însă că „vinul de coacăze negre” este util cardiacilor.
7 – Cornul – este un arbust mai rar prezent prin grădinile noaste dar nu lipsit de importanță. Dimpotrivă, de la el se folosesc atât fructele cât și lemnul sau scoarța. Coarnele – conțin: vitaminele B1, C, E, K, PP, săruri minerale, zaharuri, tanin, pectine, acizi organici, fitoncide, proteine, celuloză. Se pot consuma ca atare, dar mai puțin datorită astringenței lor, sau sub formă de gem, marmeladă, lichior, pastă, sosuri, compot, dulceață, sirop, magiun și au efecte în dermatite, ulcere, hematoame, hemoroizi, eczeme, ascaridioze, pentru tonifierea rinichilor, în combaterea diareii, enteritelor, enterocolitelor, a hemoragiilor nazale, febrei, răcelii, gripelor. Lemnul – de corn este greu, nu plutește pe apă, rezistent, compact și se folosește la confecționarea obiectelor de artizanat, a săgeților, arcurilor, sulițelor, bastoanelor, a mânerelor de săbii, cuțite. Scoarța – se folosește la obținerea unei vopsele ecologice roșii. Turcii își vopseau cu ea fesurile și căciulile pe vremuri. Cornul poate fi condus sub formă de tufă sau cu coroană voluminoasă pe trunchi normal (soiurile mai viguroase).
8 – Dafinul, laurul – este un arbust aromatic care se poate crește atât în ghivece, ca plantă de apartament, dar și în grădină, în locuri mai ferite de curenții de aer, de la care se utilizează frunzele. Frunzele de dafin – culese vara de pe ramurile tinere și apoi uscate se pot folosi în gastronomie la aromatizarea diverselor preparate, sau ca infuzie, căci conțin cam 3% ulei esențial, din care 70% este cineol. Acest ulei se mai găsește și în fructe, care mai conțin și acid lauric, ulei palmitic și linoleic ceea ce face ca el să aibă proprietăți antiseptice, antifungice, stimulatoare. Uleiul lor este un excelent unguent pentru durerile reumatismale, luxații, vânătăi dar ajută și la vindecarea ulcerațiilor bucale și a inflamațiilor. Indicații privind utilizarea frunzelor – în indigestii, balonări, răceală și gripă, laringite, bronșite, astm și tuse, la ameliorarea durerilor menstruale, pentru menținerea părului frumos și sănătos, pentru sănătatea inimii, alungarea insectelor prin ungerea pielii cu o pastă din frunze de dafin măcinate și ulei alimentar, febră, sinuzite, reumatism, viroze respiratorii, vomă, afecțiuni renale și hepatice, anorexie, depresie, nervozitate, combate mătreața și multe alte afecțiuni și stări anormale de sănătate. Administrarea: În tratarea afecțiunilor gastrice se folosește infuzia (10 – 15 gr frunze uscate în 1 l apă clocotită, infuzate 10 minute) apoi filtrate, se beau 2 – 3 căni/zi; în afecțiunile bucale (1 picătură ulei esențial de dafin în 10 ml ulei de măsline) clătind gura cu el de 3 – 4 ori/zi; iar în reumatism și dureri generalizate, ca unt de dafin aplicat pe zona afectată de 2 – 3 ori/zi. Precauții și contraindicații: uzul extern poate provoca unor persoane reacții alergice, dermatite și este nerecomandat femeilor gravide sau care alăptează, copiilor mici, diabeticilor căci poate crește glicemia, precum și cu 2 săptămâni înainte de operații chirurgicale deoarece în combinație cu anestezicele poate crea probleme pacienților. În gastronomie: la prepararea sarmalelor, sosurilor roșii, chiar și în supe căci stimulează digestia și au impact puternic asupra aparatului gastrointestinal, dau savoare mâncărurilor.
9 – Goji – Este un arbust cu talie mică, rar atinge 2 m înălțime, originar din Tibet, care se poate conduce ca tufă sau pom, ale cărui fructe se folosesc în alimentație dar și în industria medicamentelor, alături de frunze. Este puțin pretențios la condițiile de sol, dar cele mai bune sunt totuși solurile reavăne, de tip argilos, argilo-lutos, nisipos, însorite, cu pantă nord-sudică și pH slab acid – slab basic. Trăiește peste 25 de ani, se recoltează în luna iulie și se înmulțește prin răsad din semințe semănate în aprilie și produs in aceeași tehnologie ca și răsadul de legume. În câmp se plantează în primăvara următoare, bine fortificat, în scheme de 2,0 – 2,5 x 1,5 – 2,0 m condus ca tufă sau 1,5 x 1,0 condus pe trunchi scund și coroană globuloasă rarefiată, cu 2 – 3 etaje distanțate la 40 – 60 cm, cu aspect de baldachin, precum și în garduri fructifere aplatizate, pe spalier. În primul an are nevoie de tutore pentru fortificarea trunchiului și a primelor ramuri, de scurtarea ramurilor pentru stimularea ramificării. Mai există și specia Lycium chinense – goji chinezesc – ale cărui fructe sunt amare și consumate în exces pot fi chiar toxice. Deosebirea între cele două specii constă în aceea că frunzele de goji tibetan sunt mari, groase, mai grele decât cele de goji chinezesc. Goji tibetan fructifică mult, abundent, fructe mari, gustoase, dulci, cu semințe mici, comestibile, iar cel chinezesc fructifică puțin, fructe mici, amare, cu semințe mari, pulpă puțină. Florile de goji tibetan sunt mai mici decât cele de goji chinezesc. Materialul biologic este notat B1, B2, BUA, B4/10 – cel tibetan și AS, S, C9, Zong – cel chinezesc. Fructele – conțin vitaminele A, B, C, E, acizi grași nesaturați, antioxidanți (cel mai mare conținut de antioxidanti din natură), săruri minerale de seleniu, germaniu care stimulează producția de interferon în lupta cu cancerul, carbon, calciu, fier, potasiu, magneziu, betacaroten, licopen, luteină, polizaharide, 18 aminoacizi dintre care 11 esențiali, antioxidanți, fibre digestive, zeaxantină, fitosteroli, fenoli. Are efect major în reducerea riscului de orbire, degenerescență, antistres, ateroscleroză vasculară, alergii, parodontoze, viroze respiratorii recurente, sterilitate, în îmbunătățirea memoriei, reducerea colesterolului și a trigliceridelor, reducerea oboselii, întărirea imunității, reducerea riscului de cancer, protejarea pielii, menținerea acuității vizuale nocturne, în boli cardiovasculare, palpitații, aritmii, hipertensiune arterială, detoxifiere, energizare, în curele de slăbire, în apărarea contra radiațiilor cosmice și solare, a radicalilor liberi, curăță porii în profunzime, combate petele de pe piele, acneea, accelerează vindecarea rănilor, îmbunătățește performanțele sexuale. Consumul de goji este contraindicat celor aflați în tratament de susținere a sângelui, alergicilor la polen, celor cu afecțiuni renale, căci pot favoriza litiaza renală, gravidelor căci împiedică fixarea calciului în oase. Se cultivă mult în China și se folosesc în consum și ca fructe proaspete, dar mai ales ca fructe uscate, în salate, pilaf, suc, ceai, prăjituri, supe, la prepararea vinului de goji. Se pot consuma până la 100 gr zilnic. O plantă produce anual cel puțin 2 kg fructe uscate la un randament de 4,370 kg fructe crude pentru 1 kg fructe uscate, sau 3 – 4 to fructe uscate / ha. Acum 1 kg de goji uscate se vânde cu 40 – 70 lei. Cel mai cunoscut soi de goji tibetan este Ninxia NQ 1 – soi pitic (60 – 90 cm), cu maturarea fructelor în luna octombrie, se poate planta în gard roditor la 40 – 60 cm între plante, palisat sau tutorat. Cinci – șapte asemenea plante sunt suficiente pentru o familie.
10 – Kiwi – este un arbust unisexuat dioic recent introdus în cultură la noi, ca urmare a aclimatizării unor soiuri aduse din China unde i se mai spune strugurele gâștei, agriș chinezesc sau piersică-căpșună, iar cu numele kiwi a fost botezat în Noua Zeelandă, deoarece fructul său seamănă cu pasărea cu același nume, emblemă națională a acestei țări. Fructele – conțin: de 10 ori mai multă vitamina C decât portocalele, provitamina A, vitaminele B3, B6, B9, E, K, enzime, acizi organici, fibre digestive, săruri minerale de cupru, potasiu, calciu, fier, selenium, zinc, luteină, acid folic, polifenoli, carotenoizi, flavonoide, zaharuri, arginină, zeaxantină etc. Au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, protectoare cardiovasculare, de reglare a tensiunii arteriale, de prevenire a îmbătrânirii, scădere a colesterolului rău, împiedică formarea și depunerea de plăci ateron pe pereții vaselor sanguine, antitrombolică, anticoagulantă, protectoare a sistemului nervos etc. Sunt indicate în afecțiuni cardiovasculare, tulburări de dinamică sexuală, sterilitate masculină, de prevenire a apariției de defecte în creșterea creierului bebelușilor, în combaterea radicalilor liberi, îmbunătățirea sistemului imunitar, au efect purgativ, detoxifiant, de prevenire a constipației, de combatere a glaucomului și cataractei, de prevenire a distrugerii AND-ului, anticanceros, de combatere a maculării degenerative a pielii, în cure de slăbire, măști pentru tenul gras, curățirea feței. Nu se folosesc în cocktailuri cu lapte deoarece conțin o enzimă care provoacă coagularea acestuia, și nici în hrana copiilor sub un an. O plantă femelă poate produce 30 – 60 kg fructe anual, care se vând ușor cu un euro/kg. Acest arbust se poate conduce ușor sub formă de gard fructifer, pe trunchi înalt de 2 m sub formă de pergolă în formă de „T” cu brațele laterale de 1,5 m lungime.

Cuvintele dulci pe nimeni n-au îmbolnăvit de diabet. – Ion VELICAN

11 – Lămâiul de apartament – este un arbust „sempervirens”, verde tot timpul anului, care la noi se poate crește numai ca plantă de apartament, în ghiveci, dar nu-i niciun impediment căci bine condus și îngrijit umple încăperea de parfum, iar coroana sa poate conține permanent flori și fructe în toate stadiile de creștere și dezvoltare. . Fructele au forme și mărimi diferite, în funcție de soi, iar cele sălbatice sunt mai mici, cu mai multe semințe, până la 35, în timp ce fructele pomilor altoiți conțin doar 1 – 3 semințe. De la legarea fructelor la coacere trec 180 – 220 de zile, uneori chiar și un an. Creșterea încetează la temperaturi mai mari de 320 C, iar temperatura solului și a apei de udat trebuie să fie cu 1 – 20 C mai mare decât temperatura aerului. Lămâiul este sensibil la temperaturi scăzute și preferă soluri neutre sau slab alcaline, fertile, bine drenate. Lămâile – hesperidele, conțin: vitaminele A, B, C, D, E, K, PP, retinol, proteine, uleiuri volatile, aldehide, acid malic, citric, fructoză, citrat de potasiu, citrat de calciu, flavonoide, săruri de fosfor, potasiu, calciu, fier, magneziu, sodiu, zinc, cupru, acizi grași saturați, mononesaturați, poli-nesaturați etc. Au acțiune antiseptică, astringentă, cicatrizantă, calmantă, diuretică, depurativă, vermifugă, bactericidă, antireumatică, carminativă, febrifugă, tonică, antiinflamatoare, energizantă, răcoritoare, vitaminizantă. Ele se pot consuma ca atare sau sub formă de infuzie, decoct, suc, în cazuri de hipotensiune arterială, paraziți intestinali, febre, înflamații, boli gastrointestinale, stări de greață, boli hepatice, boli ale aparatului respirator, cefalee, convalescență, litiază urinară, litiază biliară, reumatism, gută, epistaxis, icter, obezitate, cure de slăbire, afte bucale, blefarite, glosite, herpes, negi, veruci, pistrui, înțepături de insecte, plăgi, seboree, stomatită, avitaminoză, scorbut, ateroscleroză. În cantități mari poate provoca greață, diaree, crampe abdominal, leziuni ale mucoasei gastrice, ulcer gastric, gastrită, reflux gastric, afecțiuni neurale sau digestive. În cosmetică sucul de lămâie albește dinții, este dezinfectant, regenerativ al pielii căreia îi dă elasticitate, combate punctele negre, mătreața, dă strălucire părului. Uleiul din coaja de lămâie se folosește la curățarea mobile căci dizolvă ceara, grăsimile, amprentele și mizeria de pe aceasta iar sucul de lămâie amestecat cu bicarbonat curăță recipienții din plastic pentru alimente. În școli, lămâile pot fi folosite la producerea curentului electric de joasă intensitate prin atașarea unor electrozi la mai multe fructe. Lămâile se pot consuma ca atare, sub formă de suc, limonadă, la condimentarea și marinarea peștelui, a cărnii roșii, la acrirea salatelor, ciorbelor, ca conservant de scurtă durată a unor alimente, fructe, legume. Sucul are proprietăți antiseptice, se folosește pentru tratarea durerilor în gât, în tratarea bolilor degenerative ale creierului, Alzheimer.
12 – Lonicera albastră, afinul siberian – este de asemenea un arbust fructifer recent introdus în cultură la noi, din Rusia, asemănător afinului și care furnizează primele fructe în primăvară, începând chiar cu luna mai, chiar și înaintea cunoscutelor cireșe de mai. Din punct de vedere botanic această plantă este rudă bună cu mâna Maicii Domnului. Fructele, bacele – sunt bogate în vitamine, mai ales C și B, zaharuri, săruri minerale și au gust dulce, ușor acrișor, revigorant, sunt cilindric-alungite, lungi de 2,5 cm și cu diametrul de 0,8 cm, de 0,8 – 1,1 gr, colorate în diverse nuanțe de albastru. Planta este destul de productivă dând cam 5 – 7 kg fructe/plantă sau 10 to/ha. Se consumă proaspete, deshidratate sau sub formă de suc, sirop, gem, dulceață sau lichior. Au efect antispasmodic, emolient, expectorant, liniștitor psihic, diuretic, laxativ, antimicrobian, antisalmonelic, streptococic, în combaterea răcelii, febrei, durerilor în gât, inflamațiilor intestinale, ale tractului urinar sau aparatului genital, în prevenirea cancerului. Extern se acestea se folosesc în combaterea conjunctivitei, rănilor, afecțiunilor pielii. Planta nu este de loc pretențioasă la condițiile de climă și sol, nu are boli sau dăunători specifici și este foarte rezistentă la secetă și ger.
13 – MandarinulFructul este o bacă, hesperidă, variabilă ca formă și mărime după soi și condițiile de creștere. Fructele conțin puține semințe și au aproape aceleași însușiri ca portocalele, specifice fructelor citrice, dar produse la noi doar ca plante de apartament. De la legare, scuturarea florii, până la coacerea fructului pot trece 180 – 220 zile uneori chiar și un an, perioadă în care apar mereu noi flori și fructe. În prima fază fructele cresc foarte repede după care ritmul de creștere se reduce mult și încetează complet la intrarea în pârgă.
Mandarinul începe să vegeteze când temperatura aerului trece de 10 – 120 C iar cea a solului de 11 – 120 C și încetează la peste 320 C. Este recomandabil ca pe tot parcursul anului temperatura solului sau a apei pentru udat să fie cu 1 – 20 C superioară temperaturii aerului. Mandarinul este foarte sensibil la temperaturile scăzute, astfel că fructele degeră la – 1,2 C până la -2,60 C, lăstarii tineri și frunzele la -40 C, ramurile de 2 – 3 ani la – 50 C și sub – 70 C degeră toată planta. Față de lumină mandarinul are cerințe variabile cu fenofaza de vegetație, temperatura aerului și cea a solului. Dacă iluminarea este redusă cad masiv frunzele, dar rezistă timp de 3 – 4 luni la temperatură de minimum 40 C iarna, cu condiția ca iluminarea și umiditatea să fie în concordanță cu temperatura. Mutarea plantei la iluminare directă trebuie făcută cu o prealabilă acomodare la aceasta căci lumina directă poate provoca arsuri pe frunze care pot cădea masiv. Este preferabil ca vara mandarinul să fie ținut în verande, pe terase acoperite. Pentru apă mandarinul are cerințe reduse însă nu suportă bine nici seceta dar mai ales nici umiditatea excesivă a solului căci pot muri ciupercile din micorize și atunci planta nu se mai poate hrăni și piere. Și umiditatea aerului este importantă căci în exces favorizează bolile și dăunătorii iar în deficit solicită prea mult plantele, și de aceea în zilele cu uscăciune a aerului se recomandă pulverizarea periodică de apă în aerul înconjurător. Mandarinul preferă solurile neutre sau slab alcaline, fertile și cu un drenaj bun al apei dar în sălbăticie poate crește bine și pe solurile calcaroase sau nisipoase, mai sărace în elemente nutritive și apă. Varietățile – de mandarin de cultură cele mai cunoscute sunt: Clementine, Cleopatra, Darcy, Pankan – cu cele mai mari fructe și Changsha – cu cele mai rezistente plante la frig.
(va urma)
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here