1 – Uneltele necesare horticultorului
Este momentul optim pentru declanșarea tăierilor tehnologice la pomi, arbuști fructiferi sau vie. Pomii fructiferi, arbuștii fructiferi, vița de vie, precum și unele plante floricole și ornamentale, impun, pentru o bună conducere a coroanelor și o rodire cantitativă și calitativă mulțumitoare, eliminarea unei părți din plante, de regulă anual, operațiune care se numește tăiere tehnologică. Se spune, și pe drept cuvânt, că producțiile și calitatea acestor plante se află în foarfecele horticultorului. De regulă, aceste operațiuni se pot face din toamnă, după căderea totală a frunzelor, până în primăvară timpuriu, în repaus vegetativ, înainte de umflarea mugurilor sau plânsul vițelor de vie, adică înainte de pornirea în vegetație a plantelor. Acest interval de timp se numește repaus vegetativ și este comparabil cu perioada de anestezie din lumea animală când organismul asupra căruia se intervine nu este stresat de aceasta, nu simte durerea. Tăierile tehnologice la plante sunt adevărate operații chirurgicale și horticultorul trebuie să considere astfel intervenția sa, să socotească intervenția sa asupra acestora ca pe o operație chirurgicală efectuată asupra propriului său organism. Tratând cu dispreț și superioritate plantele nu vom putea avea niciodată plantele dorite și nici recoltele așteptate. Uneltele cu care tăietorul execută aceste operațiuni trebuie să fie aproape la fel de bune ca și instrumentarul chirurgului, căci urmele pe care acestea le lasă în organismul viu ce se numește plantă trebuie să fie fine, netede, nedistructive spre a permite plantelor să suporte ușor acest stres, să reducă foarte mult pierderile de sevă, sângele plantelor, riscul de pătrundere prin rană a agenților patogeni. Înainte de a proceda la operațiunile de tăiere propriu-zise trebuie să știm unele lucruri importante despre uneltele necesare pentru aceasta. De regulă, prima unealtă cu care se intervine asupra acestor plante este fierăstrăul de pomicultură, care are construcție specială, adaptată scopului propus și care trebuie să fie bine ascuțit și deschis, ceaprazat, spre a efectua o tăietură fină, netedă. În funcție de tipul de dinți ai fierăstrăului, aceste unelte au acțiune simplă, fiind active doar la împingere, cazul când dinții fierăstrăului sunt orientați spre vârful lamei fierăstrăului, sau la tragere, dinții sunt orientați spre mânerul fierăstrăului, ori acțiune dublă, când dinții sunt triunghiuri isoscele sau echilaterale și taie atât la împingere cât și la tragere. De regulă, lățimea maximă a lamei sale indică diametrul maxim al ramurilor care pot fi tăiate cu el și de aceea trebuie să dispunem măcar de două fierăstraie de lățimi diferite. Industria a creat și ferăstraie mecanice cu lamă scurtă sau cu tijă prelungitor, ce se pot utiliza pentru efectuarea operațiunilor mai dificile, de regulă la pomii cu talie înaltă. Cu această unealtă, ca de altfel și cu celelalte, nu se fac alte operații în afara celor din pomicultură și viticultură. Este chiar indicat să nu se împrumute, nici într-un sens nici în altul, aceste unelte, spre a evita infectarea propriilor plante cu agenți patogeni din alte culturi. Mai mult chiar, se impune dezinfectarea periodică a acestor unelte spre a evita transmiterea în plantații a eventualelor boli de la o plantă la alta. Pe piața occidentală se află chiar foarfeci de horticultură care odată cu tăierea stropește lama uneltei cu o soluție dezinfectantă care astfel asigură o doză mai mare de siguranță privind riscul contaminării secundare a plantelor sănătoase cu agenți patogeni de la planta anterioară bolnavă. Pentru dezinfectarea uneltelor de pomicultură se folosește cel mai adesea formolul, formalina, cât mai concentrat și este total interzis a se utiliza sulfatul de cupru, piatra vânătă sau zeama albastră, deoarece cuprul din sulfat este înlocuit de fierul din unealta agricolă, ceea ce conduce indubitabil la deteriorarea uneltei și ratarea dezinfecției, căci astfel ia naștere sulfatul de fier fără acțiune fungicidă, ba chiar fitotoxică, și cuprul metalic care se exfoliază de pe unelte și astfel le corodează pe acestea. Nu se face nici dezinfecție termică deoarece aceasta, deși este foarte eficace, conduce clar la decalibrarea materialului din care sunt confecționate uneltele, ceea ce este total de nedorit.
Ideile încolțite pe pământ se materializează în stele. – Ion VELICAN
O altă unealtă este foarfeca de pomicultură care, de asemenea, trebuie să fie foarte bine ascuțit și reglat spre a facilita o tăietură netedă, curată, fără fisuri sau striviri de țesut. Cu mare grijă acesta se poate reascuți periodic cu o gresie bună dar în niciun caz cu pila sau polizorul. Totodată, el trebuie adesea șters, spălat de țesutul lipit de lamă, mai ales în cazul tăierilor întârziate sau efectuate în verde, când seva circulă deja prin ramuri. Este recomandabil să folosiți o foarfecă a cărei lamă trece fest, strâns pe lângă contracuțit, deget, deoarece astfel se fac tăieri fine și cu puțin țesut zdrobit. Foarfecele pentru 
pomicultură au diverse dimensiuni sau forme care corespund de fapt diverselor grosimi ale ramurilor ce le vom elimina cu acestea. Este de preferat să utilizăm cel puțin două asemenea unelte, de mărimi diferite, spre a putea efectua tăieri de calitate și cu efort minim. Utilizarea unui foarfece mai mic la tăierea ramurilor mai groase poate conduce chiar la deteriorarea acestuia, pe lângă faptul că se efectuează o operație de proastă calitate ce va afecta sigur negativ plantele. Pentru a efectua tăieri de ramuri înalte sau amplasate prea sus și nu le ajungem cu mâna se folosesc foarfeci cu brațe telescopice sau cu tijă prelungitoare și acționate cu sfoara. Și acestea trebuie să corespundă acelorași exigențe ca și cele de mână. Toate tăieturile cu o grosime mai mare de 10 mm se vopsesc obligatoriu cu o pensulă cu vopsea pe suport de ulei pentru a astupa imediat vasele secționate și a împiedica astfel pierderea excesivă de apă sau sevă care ar conduce la uscarea porțiunii respective, dar astfel se previne și pătrunderea în sistemul circulator al plantelor a multor germeni patogeni, și deci contaminarea secundară a plantelor tăiate cu agenții patogeni din atmosferă. Tăieturile făcute cu fierăstrăul se curăță în prealabil cu o altă pensulă de rumegușul rezultat la tăiere și rămas pe acestea și abia apoi se face vopsitul tăieturilor.
Briceagul pentru altoit și cosorul sunt unelte necesare doar acelora care fac altoiri. Și acestea trebuie să îndeplinească aceleași condiții tehnice și de igienă fitosanitară ca și cele descrise anterior.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de aceasta. Legea prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI.
N B: – Consider că și casetele cu aforisme trebuie inserate în articole. Au și ele rostul lor.
