Mai întâi, efectuați lucrările restante din luna ianuarie și apoi:
În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp:
a) – fertilizarea fazială cu îngrășăminte chimice administrate la suprafață a culturilor de grâu, triticale sau orz. Recomandăm utilizarea îngrășămintelor complexe cu două elemente, azot (N) și fosfor (P) sau chiar cu trei elemente, azot (N), fosfor (P) și potasiu (K) în compoziția cărora azotul să fie în proporție cel puțin egală cu fosforul. Aceste produse se pot folosi în doze de 200 – 400 kg produs comercial/ha. Se mai poate folosi în doză de 100 – 150 kg/ha azotat de amoniu sau chiar uree. Pe terenurile șes, plane, fără risc de scurgere la suprafață a apei din precipitații, fertilizarea este bine să se facă chiar peste zăpadă căci aceasta asigură dizolvarea îngrășămintelor și un mai ușor acces al plantelor la elementele nutritive. Pe trenurile în pantă această lucrarea se efectuează numai când terenul s-a zvântat și nu este pericol de îngropare a plantelor în sol prin deplasarea peste culturi și de asemenea trebuie ca pe frunzele culturilor să nu fie picături de rouă căci facilitează lipirea granulelor de îngrășământ pe frunze și distrugerea acestora. Acest lucru se constată ușor prin trecerea dosului palmei peste frunze și dacă acesta se umectează se amână lucrarea până la zvântarea plantelor. De regulă lucrarea se face după ora 10 a m. Nu pierdeți din vedere că în Gorj primăverile sunt ploioase, așa că nu risipiți intervalele de timp favorabile acestei lucrări. De asemenea nu vă scumpiți la bani căci prețul complexelor nu este chiar dublu decât al îngrășămintelor simple numai cu azot însă 100 kg îngrășăminte complexe aduc sigur un spor de recoltă mai mult decât dublu față de cantitatea similară de îngrășăminte simple cu azot. În plus mai sunt și alte efecte negative ale fertilizării unilaterale cu azot asupra fertilității naturale a solului prin epuizarea celorlalte elemente nutritive.
b) – arătura de iarnă pe suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară și rămasă neefectuată din toamnă căci cu cât ne apropiem de primăvară cu atât valoarea acestei lucrări descrește. Să nu uităm că arătura asigură 30 % din volumul și calitatea recoltelor. Lucrarea se face mai la suprafață decât toamna, adică la o adâncime de 18 – 20 cm și fără grapă stelată pentru a permite pătrunderea acesteia de îngheț și dezgheț. Atenție la încorporarea corectă a resturilor vegetale.
În legumicultură – se vor pregăti solariile și răsadnițele pentru încălzit în vederea semănării răsadurile și apoi de plantat culturile timpurii. În a doua jumătate a lunii se seamănă și plantează răsadurile pentru culturile timpurii.
La bine să răspunzi cu bine iar la rău să răspunzi cu … dreptate! – Confucius.
În pomicultură:
– Se vor efectua tăierile tehnologice precum și tratamentele de iarnă (atunci când temperatura aerului este de peste 10 grade Celsius), senin, fără vânt și mai ales fără zăpadă pe ramuri cu uleiuri horticole sau sulfat de cupru în concentrație de 3 % netamponat cu var (așa numita zeamă albastră). Se va face îmbăierea completă a plantelor pornind tratamentul de la vârf spre sol. Nu uitați să adăugați în soluții 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 litri de soluție pentru a asigura o bună aderență a soluției pe ramuri. Pomii tineri, neintrați pe rod, nu se tratează acum ci numai în vegetație, la avertizare.
În viticultură:
– Se fac tăierile tehnologice, scoaterea coardelor tăiate din vie. Procedați simultan și la legarea coardelor de rod pe materialul de susținere. Tăierea timpurie a viei asigură evitarea pierderilor de sevă prin plâns, pornirea timpurie în vegetație, deci posibilitatea acumulării unei mai mari cantități de zaharuri în struguri și coarde pentru o mai mare rezistență a plantelor la iernat. Desigur există și reversul medaliei în sensul că lăstarii mai timpurii pot fi afectați de înghețurile târzii de primăvară dar este foarte puțin probabil ca aceasta să se producă în Gorj. Imaginați-vă ce se poate întâmpla cu restul țării într-o asemenea situație.
În sectorul zootehnic:
În fermele de bovine:
– Se vor continua activitățile cotidiene ca și până acum.
În fermele de ovine și caprine:
– Trebuie acordată atenție sporită fătărilor și protecției mieilor și iezilor împotriva gerului și precipitațiilor. Se va asigura tainul de mălai sau concentrate și fân de cea mai bună calitate mieilor și iezilor în vârstă de peste 10 zile.
În fermele de porcine:
– Se va continua activitatea cotidiană cu grijă deosebită pentru protejarea animalelor din toate categoriile contra frigului și intemperiilor știut fiind că această specie este destul de sensibilă la factorii climatici. Se va spori așternutul de paie și se vor astupa toate golurile din adăposturi spre a evita curenții de aer care pot ușor îmbolnăvi animalele.
În fermele de păsări – mă refer la cele gospodărești:
– Se va continua activitatea cotidiană cu un spor de preocupare la protejarea păsărilor contra frigului și a intemperiilor. Se introduce în hrana păsărilor masa verde obținută prin germinarea boabelor de grâu, triticale, orz, ovăz sau porumb în tăvi mari. Plantele trebuie să aibă înălțimea de 10 – 15 cm ca să fie economice. Astfel se asigură ouatul găinilor și pe timpul iernii.
În stupine:
– Se va verifica, atunci când temperatura permite, rezerva de hrană a familiilor și se va completa cu turte de zahăr apicol sau siropuri. De asemenea se urmărește ca urdinișurile să nu fie astupate de zăpadă căci aceasta poate duce la moartea prin asfixiere a albinelor.
Acest grafic de lucrări agricole se adresează micilor fermieri, gospodăriilor agricole familiale care de fapt reprezintă aproape totalitatea exploatațiilor agricole gorjene.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
– vol. 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
– vol. 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
-vol. 3 – Pomicultură – ediția 2022
Telefon: 0765 622 623 – luni – vineri între orele 08.30 – 16.00, sau – 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma, gospodăria dumneavoastră căci:
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI