Toate culturile agricole necesită sprijin susținut în lupta cu buruienile căci acestea, prin caracterul lor sălbatic, au o forță mare în concurența pentru apă, hrană și lumină cu plantele din cultura respectivă. În fond ce se poate considera buruiană?. Buruiană este socotită orice plantă de cultură sau sălbatică care crește nedorit alături de plantele din cultură. De cele mai multe ori acestea sunt sălbatice și cu o mai mare capacitate de extragere din sol a apei și elementelor nutritive decât au plantele cultivate, care prin ameliorare au pierdut mult din vigoare și virulență. Buruienile au și o viteză de creștere mai mare decât plantele de cultură și astfel le sufocă ușor, ceea ce poate conduce chiar la compromiterea totală a culturilor. Pentru a preveni aceste accidente tehnologice nedorite, fermierii au la îndemână un spectru larg de produse chimice de sinteză în cazul agriculturii clasice sau unele metode agrotehnice în cazul agriculturii ecologice. Desigur cele mai sănătoase metode, pentru oameni și natură, sunt cele ecologice, dar efectul acestora nu este nici pe departe la fel de mare precum al produselor chimice de sinteză și nici producțiile obținute nu sunt prea mari, dar sunt mult mai sănătoase, deși mai scumpe. Ne vom ocupa în acest articol de combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu, orz, orzoaică, triticale și ovăz. Trebuie precizat din capul locului că această operațiune nu se execută pe vânt ci numai pe timp calm, liniștit spre a evita distrugerea de către picăturile de ierbicid purtate de vânt, a culturilor vecine (vii, pomi fructiferi, legume etc) aflate în vegetație. Comun cerealelor păioase este faptul că această operațiune se poate face numai în vegetație, iar rezistența acestor culturi la efectul fitotoxic al ierbicidelor, selectivitatea, este în principal cea de natură mecanică, prin perișorii care acoperă tinerele frunze pe ambele fețe. Astfel picăturile de soluție care cad pe plantele de cultură se opresc pe vârful perișorilor de pe frunze și neajungând la epiderma acestora nu pătrund în plantă și astfel se asigură selectivitatea culturilor pentru aceste ierbicide. Dacă aplicarea ierbicidelor se va face prea timpuriu perișorii de pe frunze fiind prea puțin dezvoltați nu vor putea suporta greutatea picăturii de soluție și prin aplecare vor face contactul epidermei frunzei cu soluția ierbicidă, care astfel poate pătrunde și în planta de cultură, care va fi afectată în măsura în care aceasta este în concentrație mare. Acest fapt se poate produce și când ierbicidarea se face prea târziu, stadiu în care perișorii de pe frunze sunt acum mai rarefiați și picăturile de soluție pot pătrunde printre ei și prin epiderma frunzei va pătrunde ierbicidul în plante cu același efect fitotoxic. De aceea este extrem de important ca ierbicidarea să se facă în perioada optimă pentru aceasta ca să se asigure astfel protecția culturii la efectul fitotoxic al ierbicidelor. La cerealele păioase această perioadă a fost stabilită exact între fenofazele înfrățire și împăiere. Împăierea este acea fază când cerealelor păioase le-au apărut primele internodii, primele intervale între două noduri succesive ale viitoarelor tulpini pai ale plantelor. În afara acestui interval majoritatea ierbicidelor recomandate pentru păioase devin fitotoxice pentru culturile pe care s-au aplicat.
Buruienile au și ele sensibilitate sau rezistență la aceste ierbicide și cunoașterea exactă a sortimentului de buruieni existent ajută la alegerea corectă a momentelor și a produselor de folosit. Astfel pentru lanurile cu buruieni sensibile la acidul 2,4 D (rapiță, lobodă, pălămidă etc) la toate culturile de cereale păioase se utilizează DMA 6 sau Sardem; pentru lanurile infestate cu buruieni rezistente la 2,4 D (roman, pelin, mac, turiță, susai, volbură etc) recomandăm Oltisan, Icedin, Lintur, Sansac, Mustang, Lotus, Buctril, Glem, Grodil. Pentru turiță la unul din produsele de mai sus se adaugă în soluție Starane sau Tomigan, iar pentru iarba vântului și ovăz sălbatic în același mod se adaugă Topic, Assert, Puma sau Grasp + Atplus. Firește, aceste amestecuri nu pot fi aplicate în culturile de ovăz. Dozele acestor erbicide vor fi cele recomandate de producător și scrise pe ambalajele în care acestea se comercializează; pentru aceasta păstrați aceste ambalaje până la recoltarea culturilor la care s-au folosit. Vă va prinde bine aceasta și în cazul unui eventual litigiu cu producătorul ierbicidului pe această temă. Simultan cu aplicarea ierbicidelor în aceste culturi se poate face și fertilizarea suplimentară fazială extraradiculară cu îngrășăminte complexe foliare sau cu uree. Se vor folosi cantitățile îngrășăminte foliare recomandate de producător sau până la 10 kg de uree / ha dizolvată separat în apă și adăugată în rezervorul mașinii de ierbicidat când acesta este umplut pe jumătate cu soluția de ierbicid. Sistemul de balbotare, amestecare a soluției, al instalației de erbicidare trebuie să funcționeze permanent pentru a menține omogenitatea soluției de erbicidat. Cantitatea de soluție nu trebuie să depășească 200 – 250 l / ha dar nici să nu fie mai mică de 100 l / ha spre a asigura o probabilitate suficient de mare de punere în contact a plantelor de cultură sau a buruienilor cu doza optimă de ierbicid și a avea astfel un efect garantat al operațiunii. Și la această lucrare trebuie respectate regulile de protecția muncii în sensul că nu pot participa la aceste lucrări minorii, bolnavii sau gravidele. De asemenea, nu se bea, nu se mănâncă și nu se fumează la locul unde se alimentează utilajele de ierbicidat. Punctul de alimentare nu trebuie să fie în apropierea surselor de apă de orice fel, a viilor sau altor culturi sensibile la aceste produse iar în timpul alimentării utilajelor operatorul trebuie să stea cu spatele în vânt spre a evita contaminarea sa cu soluțiile toxice manipulate. Ambalajele acestor produse nu se refolosesc, ci se distrug prin ardere.
Dacă toate astea fi – vor respectate…
Ing. Ion VELICI
