Agricultura pe înțelesul tuturor / Arbuștii fructiferi

1220

10 – Murul fără țepi – 5
8 – Tăierile tehnologice la mur
Murul necesită tăieri tehnologice anuale pe toată perioada de exploatare altfel plantele se depreciază, iar recoltele sunt slabe atât cantitativ, cât și calitativ. Desigur și la mur tăierile sunt de formare a tufei și de rodire. În efectuarea acestor tăieri trebuie ținut cont că murul are o mare capacitate de a emite lăstari de la colet (trunchi), intră repede pe rod, chiar din anul doi după plantare, emite ramificații anticipate, chiar în anul apariției tulpinilor și cele mai mari și bune fructe se obțin pe ramificațiile laterale apărute din mugurii de pe ramurile de doi ani.
Tăierile de formare a tufei încep chiar de la plantare când tulpina aleasă se scurtează la 15 – 20 cm și restul se elimină de la punctul de inserție. Această porțiune o putem numi trunchi sau colet și de pe el vor porni toate celelalte tulpini pe care am putea să le numim șarpante, tulpini de rangul unu, deși ele dispar după doi ani. Creșterile ce apar în acest an se palisează pe spalier până primăvara, după trecerea înghețului, când se aleg 2 – 3, cele mai viguroase și mai bine plasate dintre ele care vor deveni tulpini. Acestea se scurtează la 1,2 – 1,5 m lungime, iar celelalte se elimină de la inserție. Creșterile laterale de pe aceste tulpini se scurtează și ele la 20 – 25 cm lungime și se răresc reținându-se doar câte 3 – 4 pe fiecare tulpină. Toate celelalte creșteri de pe aceste tulpini se elimină de la punctul de inserție. Din acest punct de vedere murul poate fi asemuit cu vița de vie. Atunci când creșterile depășesc sârmele spalierului se palisează (leagă) pe acestea dispunându-se rarefiat, aerisit pe spalier. Vara se aleg 6 – 7 lăstari viguroși și bine amplasați pe trunchi (colet) care vor deveni tulpini noi și se palisează și ei. În anul 3 se taie și aceste tulpini la 1,2 – 1,5 m lungime, iar cele mai bune 3 – 4 ramificații ale lor se scurtează la 20 – 25 cm și se elimină concurența. Practic în acest an primele 3 tulpini crescute în anul întâi și tăiate în primăvara anului doi au fost tulpini cu ramuri de rod și se elimină. În vara anului 3 se vor reține iar 6 – 7 lăstari viguroși de pe trunchi care vor deveni și ei tulpini de rod peste doi ani. Practic aici se încheie formarea tufei de mur și din anul 4 se vor efectua tăieri identice cu cele din anul 3, cu eliminarea totală a tulpinilor de peste 2 ani care au rodit și reținere peste vară a celor 6 – 7 viitoare tulpini de rod. Murul dă cele mai frumoase fructe pe lăstarii ieșiți din mugurii amplasați pe tulpinile de doi ani, dar unele soiuri dau fructe și pe lăstarii anticipați de pe lăstarii crescuți în acest an. Pentru a stimula apariția de lăstari anticipați se ciupesc vârfurile lăstarilor aflați în creștere când aceștia au ajuns la 1,0 – 1,2 m lungime. Poate fi considerat greu de făcut acest lucru când ai doar câteva plante în grădină care necesită aceste lucrări și îți dau apoi o mare satisfacție ?

mure9 – Protejarea murului de cultură contra înghețului devine absolut obligatorie în amplasamentele unde temperaturi sub – 15 grade C apar des și durează mai mult, este deficit de zăpadă protectoare sau iarna este vântoasă și geroasă. Altfel plantele chiar pot pieri, mai ales soiurile fără țepi care sunt mai sensibile la acest factor climatic. Se recomandă efectuarea tuturor tăierilor primăvara, după trecerea pericolului de îngheț puternic. Așa tulpinile de 2 ani ce trebuie eliminate protejează de vânt și frig pe cele care rămân pe plantă și se reduce și volumul de muncă față de efectuarea tăierilor de ușurare a tufei din toamnă. Toamna tulpinile mai pot fi coborâte de pe spalier, dirijate pe direcția rândului și protejate cu paie, coceni sau chiar acoperite cu pământ ca la unele soiuri de vie nobilă. În acest caz se fac de toamna tăierile de rodire, se protejează doar formațiunile de rodire rămase pe plantă, iar materialul eliminat prin aceste tăieri se pune peste paie pentru a reduce risipirea lor de către curenții de aer. Nu recomand protejarea murului prin acoperire cu pământ, deoarece la dezvelire primăvara pot fi rănite sau distruse multe formațiuni, iar în anii cu toamne, ierni și primăveri ploioase pot putrezi mulți muguri, ceea ce nu este de dorit. Dacă nu dorim drajoni îi vom elimina prin lucrarea solului cu motosapa, însă dacă dorim completarea eventualelor goluri de pe rând putem marcota tulpinile amplasate cel mai jos pe trunchi și orientate pe direcția rândului. Se va urmări ca vârful tulpinei marcotă să iasă la suprafață pe locul plantei care lipsește. Aceasta se poate realiza prin arcuirea tulpinei marcotă în aer înainte de îngroparea ei în rigolă. Tăind astfel în fiecare an avem pe spalier 6 – 8 tulpini de rod cu creșterile și ramificările lor, precum și altele în devenire de pe trunchi, iar tufa nu va fi niciodată îmbâcsită, aglomerată, ci aerisită, aspectuoasă iar producțiile vor fi mari și de calitate.

10 – Murul fără țepi – 6
10 – Combaterea bolilor la mur. Murul de cultură are puține boli, dar din păcate destul de virulente. Astfel :
1 – Rugina murului este cea mai des întâlnită boală la mur și atacă frunzele și lăstarii tineri pe durata întregii perioade de vegetație. Pe partea superioară a frunzelor apar pete galbene, iar pe fața inferioară în dreptul lor apar pustule mici, galben- portocalii care spre toamnă se înnegresc. Frunzele puternic atacate se usucă și cad prematur. Combaterea ei presupune mai înțâi măsuri de igienă culturală, strângerea și arderea materialului bolnav, sau prin tratamente chimice cu Dithane M 45 – 0,2 %, Mancozeb – 0,2 %, Ziram – 0,4 % sau alte fungigide cu acest efect aflate pe piață.
2 – Putregaiul cenușiu al fructelor produce mumificarea și putrezirea totală a murelor. Combaterea presupune tratamente repetate cu Metoben – 0 % sau cu Rovral – 0,15 % de la apariția lăstarilor până la crșterea fructelor.
3 – Pătarea albă a frunzelor de mur produce primăvara pe frunze pete circulare sau neregulate ca formă, de culoare violacee care cu timpul devine cenușiu- albicioasă. Combaterea ei se face prin aceleași metode ca la rugina murului.
4 – Cancerul lăstarilor produce excrescențe (umflături) în partea inferioară a lăstarilor. Combaterea presupune măsuri de igienă culturală ca strângerea și arderea plantelor infectate, precm și excluderea de la înmulțire a plantațiilor cu astfel de fenomene.
11 – Dăunătorii murului sunt ca și bolile puțini, dar periculoși. Astfel :
1 – Molia murelor atacă fructele în coacere care rămân roșii, tari și nu mai ajung la maturitate. Combaterea se face cu insecticide pe bază de sulf, de când lăstarii au 40 cm până la mijlocul înfloritului.
2 – Gărgărița mugurilor apare în lunile iulie – august, roade codița florilor sub butonul floral care se usucă și cade. Adulții atacă mugurii și frunzele tinere. Combaterea se face prin tratamente cu insecticide specifice aflate pe piață înainte de începerea înfloritului.
3 – Gândacul mare al florilor de mur roade florile, apoi și receptaculul acestora pe care îl perforează. În alte flori depune ouă din care ies larve care rod murele în interior.
4 – Afidele – păduchi de frunze – atacă frunzele care se răsucesc, precum și vârful lăstarilor. Ei sunt vectori de transmitere a virozelor, boli periculoase și greu de controlat. Acestea, preum și gândacul mare al florilor se combat prin tratamente cu Basudin- 0,15 % sau cu Mospilan – 0,015%.
12 – Recoltarea murelor se face la coacerea deplină a fructelor, în etape repetate săptămânal sau după 3 – 4 zile, începând din prima decadă a lunii iulie și durează 25 – 30 de zile la soiurile timpurii. Recoltarea soiurilor tardive începe la jumătatea lunii august și durează 55 – 60 de zile. Fructele se culeg cu mâna pe timp răcoros, uscat, dimineața după ce s-a ridicat roua, în coșulețe de 250 – 500 gr care se așează apoi în navete și se depozitează în spații frigorifice în care se pot păstra 2 – 3 zile la o temperatură de 3 – 4 grade C. Datorită perisabilității accentuate murele se consumă mai puțin ca fructe proaspete. Cele mai multe se prelucrează în suc, sirop, dulceață, gem, marmeladă, compot, peltea, jeleu, lichioruri sau se congelează pentru a fi folosite în cofetărie.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here