Adrian Gorun, dezamăgit că handbalul masculin nu e sprijinit

1568

Antrenorul de handbal de la CS UCB Târgu Jiu, Adrian Gorun, crede că orașul Târgu-Jiu ar trebui să aibă echipă de Liga Zimbrilor. Gorun, profesor la LPS Târgu-Jiu de peste două decenii, crede că nu ar trebui alocate fonduri foarte mari pentru a forma o formație competitivă în municipiu, mai ales că există foarte mulți handbaliști gorjeni care evoluează la echipe de top și care s-ar putea întoarce acasă. ,,Dacă luăm în calcul ultima generație pe care am avut-o, în care şase jucători făceau parte din echipa naţională de juniori, echipă vicecampioană a României la Juniori 1, ar trebui ca în momentul de faţă să avem o echipă de seniori în Liga Naţională. Din păcate, acest proiect a dispărut şi jucătorii despre care vă vorbeam au ajuns la echipe precum Steaua, CSM Bucureşti sau alte echipe de ligă naţională. Ar fi fost o variantă bună să joace aici, fiind localnici. Acum, trebuie să muncim, să scoatem alţi jucători, şi poate, în viitor, ne vom gândi şi la o echipă de băieţi, aşa cum a fost Energia Târgu-Jiu”, a precizat Gorun. Antrenorul de la UCB spune că există o strânsă colaborare între echipa de seniori și Liceul cu Program Sportiv, dar o echipă de seniori nu poate lua ființă fără sprijinul autorităților locale și județene. ,,Îmi doresc să promovez jucătorii localnici la UCB. Cu excepţia unui jucător, tot lotul este format numai din localnici, care au trecut şi pe la LPS. Există şi opt juniori cu dublă legitimare care activează pentru UCB. Îmi doresc să crească în valoare şi poate, pe viitor, cu un buget mai bun, cu sprijin din partea autorităților, vom realiza performanța de a juca în Liga Zimbrilor”, a mai spus Gorun. Profesorul de sport este unul dintre cei mai longevivi reprezentanți ai Liceului cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, care va împlini, anul viitor, trei decenii de activitate. ,,Sunt foarte bucuros că am împlinit 21 de ani de când lucrez la Liceul cu Program Sportiv. Eu spun că am făcut-o cu demnitate şi cu rezultate deosebite în anii în care am activat aici. Sper să o fac în continuare, la fel, cu cinste. LPS este un club emblematic, o şcoală de profil, şi sperăm să cooptăm cât mai mulţi copii talentaţi. Vreau să redevenim o forţă, mai ales în handbal, acolo unde eu antrenez”, a conchis Gorun.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.