Polițiștii din Rovinari efectuează cercetări pentru identificarea unei adolescente de 15 ani, semnalată ca fiind dispărută de la domiciliu.
Dispariția minorei a fost semnalată marți, de către bunica acesteia. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de o femeie, de 60 de ani, despre faptul că nepoata sa, Chibac Lăcrimioara Bianca, de 15 ani, a plecat de la domiciliu în data de 28 martie a.c., în jurul orei 19:00 şi nu a mai revenit. La data plecării minora purta o pereche de blue-jeans de culoare gri, geacă de culoare bleu-marin din material textil, prevăzută cu două rânduri de nasturi, iar în picioare purta pantofi sport de culoare neagră. Semnalmentele acesteia sunt următoarele: 1,60-1,65 m înălţime, aproximativ 50 kg, păr lung până la baza umerilor prins în coadă şi vopsit şaten-închis, ochi căprui-închis”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Persoanele care pot da relaţii despre minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
R.L.