Adolescent condamnat la 6 ani de închisoare pentru omor

505

Un adolescent de 15 ani, din comuna Bolboşi, îşi va petrece următorii şase ani după gratii, după ce a omorât o bătrână de 77 de ani, din aceeaşi localitate.


Ciprian Ionuţ Simescu a fost condamnat miercuri de magistraţii Tribunalului Gorj la executarea unei pedepse de 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor. În prima zi a acestui an, adolescentul a mers la o vecină în vârstă de 77 de ani, pe care o mai ajuta prin gospodărie, pentru a-i cere nişte bani pe care era convins că aceasta îi datora. Când bătrână a refuzat să-i dea bani, Ciprian Ionuţ a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de mai multe ori în zona toraco-abdominală, femeia decedând la puţin timp după aceea. Corpul neînsufleţit al acesteia a fost descoperit a doua zi, de un nepot venit în vizită, care a anunţat poliţia. În scurt timp, atât adolescentul cât şi tatăl acestuia, suspectat şi el, sunt reţinuţi de poliţişti, însă anchetatorii stabilesc că vinovat este doar minorul de 15 ani. Iniţial, acesta a fost internat în Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Ulterior, instanţa de judecată a emis pe numele adolescentului mandat de arestare preventivă iar la data de 10 august 2012, procurorii au dispus trimiterea în judecată a acestuia, în stare de arest preventiv. Procesul s-a judecat la Tribunalul Gorj. Miercuri, magistraţii l-au condamnat pe minor la 6 ani şi 6 luni de închisoare, pedeapsă din care va fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive. De asemenea, minorul şi familia acestuia vor trebui să plătească 5.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, şi daune morale de 100.000 de lei către partea civilă Guţă Valentina, precum şi cheltuieli judiciare în valoare de 2.000 lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here