Orice persoană infectată cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ar trebui să primească medicamente antiretrovirale la cât mai scurt timp după diagnosticare, a anunţat, săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). La nivelul judeţului nostru, s-a confirmat un caz de SIDA în trimestrul II al anului în curs, înregistrându-se, totodată, şi un deces. A crescut, de asemenea, numărul persoanelor seropozitive.
Terapia cu antiretrovirale reprezintă o combinaţie de medicamente utilizate în tratamentul anti-HIV. Terapia nu reprezintă un leac care vindecă boala, dar poate să controleze virusul, pentru ca pacientul să poată să trăiască mai mult, să aibă o calitate a vieţii mai bună şi să reducă riscul de a transmite HIV altor persoane. Antiretroviralele împiedică HIV să se multiplice, iar acest fapt reduce cantitatea de virus prezentă în organism.
OMS a luat decizia de a anunţa că persoana infectată cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ar trebui să primească medicamente antiretrovirale la cât mai scurt timp după diagnosticare, în urma unor rezultate spectaculoase oferite de un studiu amplu. Studiul, coordonat de US National Institutes of Health, urma să se desfăşoare până în 2016, însă a fost stopat brusc (pentru că şi-a atins obiectivul, n.r.), după ce analizele intermediare au descoperit că administrarea de antiretrovirale imediat după diagnosticare scade cu 50% riscul de deces şi de complicaţii medicale, precum boli renale şi hepatice.
Bolnav de SIDA, confirmat în Gorj
La nivelul judeţului nostru s-a confirmat un caz de SIDA în trimestrul II al anului în curs, înregistrându-se, totodată, şi un deces. A crescut, de asemenea, numărul persoanelor seropozitive. „În trimestrul II al anului în curs a intrat în statistică un nou caz de infecţie cu HIV şi a fost confirmat şi un caz de SIDA. Tot atunci s-a înregistrat şi un deces la un pacient cu SIDA. În total, la sfârşitul trimestrului II al acestui an aveam 35 de seropozitivi”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
SIDA (Sindromul Imuno-deficienței Dobândite) este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri.
Transmiterea HIV
HIV este prezent în sângele persoanei infectate şi în secreţiile genitale (sexuale). Astfel, există risc crescut de infectare cu HIV în următoarele situaţii: contact sexual neprotejat, utilizarea în comun a seringilor, forfecuţelor de unghii, lamei de ras, periuţei de dinţi, practica frăţiei de cruce, contactul direct cu sângele unei persoane infectate, transfuzii de sânge de la o persoană infectată. De asemenea, virusul se poate transmite de la mamă la făt în timpul sarcinii, la naştere sau la alăptare. HIV nu se transmite prin: strângere de mână, sărut, îmbrăţişare, tuse, strănut, toalete, transpiraţie, piscine, linguriţe, furculiţe şi alte tacâmuri, autobuz, scaune, birouri.
Minodora Sucea