Adela Bălţoi a revenit la antrenamente: ,,Concursurile o să fie foarte aglomerate”

1964

Gorjeanca Adela Bălţoi speră să revină cât mai repede în febra competiţiilor. Atleta care activează acum pentru clubul ACS Sportul Feroviar este conştientă că urmează o perioadă foarte dificilă şi spune că prioritatea ei rămâne proba de maraton. ,,Acum, mă antrenez normal. După Paşte m-am pus pe treabă. Am două antrenamente pe zi. Alerg minimum o oră, sunt antrenamente şi de două ore. De planuri ce să zic, nu prea ai cum să îţi faci planuri la cum stă treaba acum cu pandemia asta. Concursurile o să fie foarte aglomerate, trebuie să selectezi serios ce vrei să fugi, dar eu, în general, mă pregătesc de maraton”, a spus sportiva pentru aimx.ro. Deşi este foarte dificil să realizeze baremul, Adela speră să fie prezentă la Olimpiada de la Tokyo, reprogramată pentru anul viitor. În ultimele luni, gorjeanca s-a pregătit la Buftea.,,Am făcut o schimbare de club şi antrenor, eu, de obicei, pregăteam sala, în schimb acum am pregătit maraton. Este greu, dar trag tare! Am alergat pe la Buftea pe perioada pandemiei şi încă mai alerg. Am pădure şi trasee printre recolta de grâu, porumb, floarea soarelui, într-un cuvânt pe câmp. Programul de bucăţi îl fac în stadion după ce s-a dat drumul”, a mărturisit sportiva. Formată la Târgu-Jiu, Adela Bălţoi este regretată şi acum de antrenoarea de la CS Pandurii, Viorica Dima. Profesoara declara, în urmă cu câteva zile, că atleţii gorjeni sunt ademeniţi mereu de alte cluburi. ,,Ne dorim din tot sufletul să se finalizeze lucrările la hotelul nostru, pentru că avem și sportivi din județ și nu pot să se pregătească la ei acasă. Nu avem unde să le dăm cazare și masă. Conturile sunt blocate din luna ianuarie, și știți cum sunt copiii…Vin de la alte cluburi, îi racolează, le promit sume mai mari, condiții mai bune, și noi ne temem să nu rămânem fără sportivi. Întotdeauna am avut sportivi foarte buni, de loturi naționale. Una dintre sportivele pe care eu mizam, Adela Bălțoi, a plecat la un alt club. Speranța mea era să prindă echipa națională la maraton pentru Olimpiadă”, a spus Dima.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.