Activitate neîntreruptă la CJ şi Prefectura Gorj

541

Angajaţii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean Gorj au lucrat la foc continuu în ultima zi a lunii aprilie, deşi la nivel naţional s-au anunţat proteste printre funcţionarii din administraţia publică.

Salariaţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj nu au întrerupt joi, 30 aprilie, activitatea în ciuda grevei declanşată de circa 30% din funcţionarii din administraţia publică de la nivelul întregii ţări. Angajaţii Prefecturii şi-au desfăşurat munca după un program de lucru normal, niciun salariat al instituţiei nefiind afiliat la vreun sindicat. “La Prefectura Gorj nu facem grevă pentru că niciun angajat al Prefecturii nu este afiliat la vreun sindicat, drept urmare activitatea se desfăşoară normal. Ştim de această grevă, instituită de cei de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, am primit şi noi un fax, dar pentru că nu suntem afiliaţi la niciun sindicat, lucrăm ca în orice altă zi. Suntem alături de protestatari atât cât se poate, din păcate nu putem protesta în niciun fel, deci le suntem alături doar prin faptul că le înţelegem cererile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.
O parte din membrii de sindicat la care sunt afiliaţi angajaţii Consiliului Judeţean Gorj au purtat în ziua de 30 aprilie, în timpul serviciului, banderole albe la braţ, în semn de solidaritate cu colegii lor din ţară, care se aflau în grevă generală. Deşi se declară solidari cu funcţionarii din alte judeţe care au ales să protesteze, angajaţii Consiliului Judeţean Gorj şi-au derulat în mod normal atribuţiile de serviciu. “CJ Gorj este solidar cu cei care au declarat greva, respectiv funcţionarii publici. Noi nu putem să facem grevă efectivă pentru că a declanşa o grevă înseamnă să parcurgi nişte etape, iar noi nu le-am parcurs. Dar, ceea ce ei cer sunt drepturi pe care şi noi le revendicăm. Suntem solidari cu ei; mai târziu, pentru a doua jumătate a lunii mai, avem şi noi un program de a merge la Bucureşti pentru proteste. La sindicatul nostru sunt afiliaşi toţi angajaţii CJ Gorj şi salariaţii de la circa 30 de primării din judeţ, deci sindicatul numără vreo 650 de membri”, a spus Călin Grădinaru, liderul de sindicat al angajaţilor CJ Gorj
La nivel naţional, sindicaliştii au cerut prin declanşarea grevei din data de 30 aprilie, reglementarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică şi majorarea salariilor cu 10 la sută.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here