Acțiune de amploare a Poliției, în Gorj! Zeci de permise, reținute în două zile

467

Au curs amenzile în weekend, în județul Gorj. O acțiune organizată vineri și sâmbătă s-a încheiat cu aplicarea unor amenzi de peste 200.000 de lei, cele mai multe pentru încălcarea regulilor de circulaţie.Poliţiştii rutieri au reţinut 28 de permise de conducere.,,La data de 25 octombrie 2019 și în noaptea de 25/26 octombrie 2019, pe raza judetului Gorj a fost desfășurată o razie cu efective lărgite, la care au acționat peste 250 de polițiști. Cu această ocazie au fost constatate 14 infracțiuni, patru la regimul rutier, două de natură judiciară și opt de natură economică. De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 440 de sancțiuni, din care 23 conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 29 conform Legii 12/1990 pentru protejarea populației împotriva unor activități ilicite de comerț și 367 conform OUG 195/2001, privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 226.000 de lei. Polițiștii rutieri au reținut 28 permise de conducere și retras 22 certificate, pentru nerespectarea regimului rutier”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Acțiunile vor continua în această săptămână.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here