ACL Gorj cere demisia managerului CEO

519

Cei doi co-preşedinţi ai Alianţei Creştin-Liberale (ACL) Gorj au cerut ieri demisia managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, în urma începerii urmăririi penale în dosarul în care sunt anchetaţi fostul ministru al transporturilor, Dan Şova, dar şi fostul director al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea. Ancheta vizează atribuirea dubioasă a mai multor contracte de asistenţă juridică, motiv pentru care adversarii politici susţin că dosarul penal al lui Ciurel atrage o imagine negativă a unităţii pe care acesta o conduce.

Deşi iniţial Dan Vîlceanu, spunea că nu comentează urmărirea penală a lui Dan Şova şi a managerului Laurenţiu Ciurel, el a ales să îşi exprime părerea despre faptul că dosarul de urmărire penală al managerului afectează direct unitatea. „Niciodată politicienii de dreapta din România nu au comentat dosare sau sentinţe date de justiţie. Nu cred că cineva îşi doreşte ca de la vârful organizaţiilor judeţene să fie indusă ideea de neîncredere în justiţie. De aceea, nu veţi auzi niciodată comentând nici pro, nici contra, un politician de dreapta în legătură cu vreun dosar şi nu facem niciodată ceea ce face PSD, să ne punem scut în faţa problemelor pe care anumiţi colegi de-ai noştri le au”, a declarat Dan Vîlceanu.
Acesta a adăugat însă că nu poate rămâne nepăsător la prejudiciile aduse Complexului Energetic Oltenia: “Ştiu bine că odată încheiat contractul de management privat, acesta nu poate fi desfiinţat decât dacă managerul privat suferă o condamnare definitivă şi irevocabilă, ceea ce nu este cazul la CEO. Pe de altă parte, acţionarul poate dispune şi poate avea o discuţie cu actualul manager. Nu o singură dată, Laurenţiu Ciurel făcea referire la faptul că anumite scandaluri provoacă pierderi CEO, el urmând să fie listat la Bursă. Şi atunci, bineînţeles, că primul interesat este acţionarul, adică Ministerul Economiei, şi cred că de acolo trebuie să se înceapă o discuţie şi să se facă un calcul dacă actualul director produce prejudicii în continuare CEO sau nu. Dacă aş fi fost ministru i-aş fi cerut în acest moment demisia managerului CEO”.

Dian Popescu reia cererea demisiei
În cadrul conferinţei de presă susţinută ieri de cei doi co-preşedinţi ai filialei judeţene a ACL, Dian Popescu, senator de Gorj şi preşedinte PNL Gorj, a reînnoit solicitarea demisiei lui Laurenţiu Ciurel. Prima cerere a demisiei a fost în urmă cu mai bine de un an de zile şi se referea la un management defectuos, iar acum solicitarea demisiei vine ca urmare a dosarului Şova şi a începerii urmăririi penale împotriva lui Ciurel. „Nu tac nici acum, dar părerea mea este că ar trebui să părăsească conducerea CEO nu numai pentru cum a condus CEO, ci implicit pentru schimbările bruşte produse la echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu care a ajuns pe ultimele locuri ale clasamentului. Toate aceste implicaţii pe care le-a avut Laurenţiu Ciurel au dus la o prăbuşire şi a CEO, dar şi a clubului Pandurii. Răspunderea nu este numai a managerului, ci şi a Consiliul de Coordonare şi Supraveghere. De data aceasta, Consiliul ar trebui să răspundă deoarece membrii acestuia sunt cei l-au votat ca manager al CEO. Nu numai că cer în continuare demisia lui Ciurel, ci cer şi Consiliului să răspundă solidar de bunul mers al acestui Complex”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.