Achitări pe bandă în dosarul „Transalpina”

949

Decizie definitivă în instanță în dosarul privind modernizarea Transalpina. Curtea de Apel București a dispus achitarea omului de afaceri Nelu Iordache și a mai multor șefi și foști șefi de la Direcția Drumuri și Poduri Craiova.

Nelu Iordache, administrator Romstrade SRL, a fost achitat pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale) și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave (7 acte materiale).
De asemenea, judecătorii au dispus încetarea procesului penal împotriva companiei Romstrade, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale. În cazul celorlalți inculpați, unele dintre infracțiuni s-au prescris, iar la altele a fost același temei de încălcare a unor atribuții și sarcini de serviciu, și nu legi.
Potrivit DNA, „în perioada august 2009 – iunie 2010, în condițiile executării lucrărilor de modernizare a drumului național DN 67 C Bengești – Novaci – Rânca – Obârșia Lotrului – Sebeș (Transalpina) pe o lungime de 184 km, în cadrul unui contract finanțat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (DRDP), inculpații Dina Ion și Tudor Marin, diriginți de șantier, Panduru Luchian Toma, responsabil cu derularea contractului, Radu Mihai Adrian, șef departament, Radu Ștefan, șef birou, Șerban Constantin și Brânaru Ștefan, directori, toți angajați ai DRDP Craiova, au certificat/vizat, în vederea decontării, situații de lucrări fictive/neexecutate și materiale de construcții care figurau că ar fi fost achiziționate, încălcându-și astfel atribuțiile și sarcinile de serviciu”.
Pentru ca aceștia să aprobe la plată lucrările neefectuate și materialele de construcție inexistente, Nelu Iordache, în calitate de administrator la Romstrade, societatea care a primit contractul de executare a lucrărilor, l-ar fi determinat pe un director la Departamentul Analize-Decontări al societății să întocmească în fals mai multe situații de lucrări și facturile aferente, mai arăta DNA.
Conform anchetatorilor, paguba cauzată de Romstrade părții vătămate CNADNR SA, reprezentând decontarea unor lucrări neexecutate, a fost estimată la suma de peste 22,8 milioane lei, fiind recuperată în întregime în cursul urmăririi penale.
Contractul pentru modernizarea Transalpinei a fost încheiat în septembrie 2008, cu valoarea de 1.231.210.293 de lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here