Accident mortal la Moi! Șoferul ar fi adormit la volan

1684

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Bâlteni, a murit, ieri, într-un accident rutier, după ce ar fi adormit la volan. Autoturismul pe care îl conducea s-a oprit în câmp, în localitatea Moi.
,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 49 de ani, din Bâlteni, în timp ce conducea un autovehicul, pe DN66 Moi, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat într-un cap de pod și a fost proiectat în afara părții carosabile. În urma impactului a survenit decesul persoanei în cauză. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Victor Tuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Angajații Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au ajuns primii la locul accidentului. ,,Cursurile de prim ajutor la care au participat angajații SDN Târgu-Jiu au dat rezultate. În zona unde lucrau angajații districtului Bâlteni a avut loc un accident de circulație, angajații SDN au intervenit pentru asigurarea primelor măsuri în astfel de moment”, au precizat reprezentanții SDN Târgu-Jiu.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu şi un echipaj din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că șoferul, care era singur în autoturism, nu prezenta semne vitale. În ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenţie, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.
,,Unele cazuri sunt fericite şi-i salvezi pe oameni. Atunci simţi o mulţumire sufletească, simţi satisfacţia meseriei pe care ţi-ai ales-o. Se întâmplă ca pe oamenii pe care i-ai salvat să-i întâlneşti pe stradă, unii să te oprească şi să-ţi mulţumească, alţii să nici nu-şi dea seama că datorită ţie trăiesc. Joi însă, cea mai urâtă parte a meseriei de pompier şi-a arătat iar faţa. Băieţii nu au mai putut face nimic pentru a salva un om! Bărbatul s-a răsturnat cu mașina și, din păcate, și-a pierdut viața. Că vrei sau că nu vrei, lucrurile astea te marchează. Odată cu trecerea timpului capeţi mai multă experienţă, timpul trece şi se strâng tot mai multe amintiri plăcute şi neplăcute din cariera ta de pompier. Lucrurile neplăcute te dărâmă, iar alea frumoase îţi dau putere să mergi mai departe. Cu bune, cu rele trebuie să mergem mai departe, să facem tot ce putem să-i ajutăm pe oameni pentru că noi suntem, de foarte multe ori, singura speranţă a lor. Asta este menirea noastră: de a salva vieţi…chiar dacă nu de fiecare dată câştigăm bătălia cu moartea!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a ISU Gorj, după producerea accidentului soldat cu decesul șoferului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.