Accident lângă Pasarela din Târgu-Jiu: Șoferul nevinovat a ajuns la spital

688

Graba a făcut din nou o victimă în municipiul Târgu-Jiu. Un șofer în vârstă de 32 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, a băgat, ieri, un alt conducător auto în spital, după ce, la intersecția străzilor Unirii cu 16 Februarie, nu i-a acordat prioritate de trecere.
Tânărul de 30 de ani, din comuna Turcinești, se îndrepta de la Drăgoieni spre Târgu-Jiu și se afla în apropierea Pasarelei în momentul în care a fost lovit de un alt autovehicul. Acesta a fost transportat la spital cu leziuni la cap.

accident pasarela”Un bărbat de 32 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, în intersecția cu strada 16 Februarie, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de un tânăr de 30 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Victima a fost transportată la spital”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.