Accident la Târgu-Jiu, provocat de un șofer care nu a acordat prioritate

1154

O femeie de 52 de ani, pasageră într-un autoturism, a fost rănită, ieri, în urma unui accident petrecut la Târgu-Jiu, în zona sensului giratoriu din apropierea Centrului Comercial Parâng. Aceasta se afla în autovehiculul condus regulamentar de un bărbat din Novaci, care s-a ciocnit cu mașina unui târgujian de 20 de ani. ,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Siretului, la intersecția cu strada Victoriei, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 28 de ani, din Novaci, intrând în coliziune. În urma impactului o femeie, de 52 de ani, din Craiova, pasageră în autoturismul condus regulamentar, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Șoferului vinovat de producerea accidentului i-a fost reținut permisul de conducere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here