Un accident rutier soldat cu o victima s-a produs ieri, pe D.J. 673 A, localitatea Strâmba Vulcan. Un bărbat de 35 de ani, din Cătunele, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitara condusă de o persoană în vârstă de 51 ani, din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. În urma impactului, o pasageră din primul autovehicul a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul municipiului Motru în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.