Accident la Preajba, după ce un șofer a vrut să evite un câine

1353

Un echipaj al ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane care a fost rănită într-un accident rutier, la intrarea în cartierul Preajba. La fața locului au fost trimise și echipaje de la Poliție și Ambulanță. Primele detalii arată că un șofer a vrut să evite un câine și a intrat cu mașina în șanț. ”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul ca, în localitatea Preajba, ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, conducând un autoturism din direcția DN 67 către localitatea Preajba, a pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabilă, intrând într-un șanț fluvial. În urma impactului, tânărul a fost accidentat ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here