Accident la Jupânești

1105

O persoană a fost rănită în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier produs în comuna Jupânești. Victima a avut nevoie de descarcerare, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. „Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs pe raza localității Jupânești în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Din fericire, echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani se întorcea de la un caz și se afla în apropiere, fiind redirecționat către locul accidentului.
În urma impactului, o persoană de sex masculin a rămas încarcerată.
Echipajul SMURD a intervenit pentru scoaterea acestuia și acordarea primului ajutor calificat. Victima a fost preluată de catre un echipaj din cadrul SAJ Gorj și urmează sa fie transportată la spital”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului s-a stabilit faptul că, un bărbat de 72 de ani, din orașul Țicleni, un timp ce conducea un autoturism, pe DJ 661, Jupânești, din direcția Filiași către Târgu-Cărbunești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit partea carosabilă. Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here