Accident de muncă mortal la Cariera Jilț Nord

586

Sfârșit tragic pentru un electrician în vârstă de 37 de ani, angajat al Carierei Jilţ Nord, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ion Gabriel Bîldea și-a pierdut, ieri, viața la locul de muncă, după ce a fost electrocutat. Acesta era necăsătorit și lucra de 18 ani la CEO. “În jurul orei 9.30, la cariera minieră Jilț Nord, s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul unei persoane. Este vorba despre Bîldea Ion, în vârstă de 37 de ani, necăsătorit, electrician cu vechime în muncă de peste 18 ani. Acesta efectua lucrări în instalația electrică a unui transportor cu bandă, în cadrul unei revizii programate. A intrat în celula întrerupătorului de 6 kV, unde s-a electrocutat. După două ore de la acordarea primului ajutor de către personalul medical din cadrul unității și echipa SMURD a fost consemnat decesul. Exista autorizație de lucru pentru lucrările din cadrul reviziei programate. Societatea va sprijini familia îndurerată și va lua măsurile ce se impun pentru prevenirea altor evenimente similare”, a declarat Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al CEO. O echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a deschis o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate toate normele de securitate în muncă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here