Accident de circulaţie produs din vina unui şofer beat

440

Un bărbat în vârstă de 77 ani, din comuna Runcu este cercetat de poliţiştii rutieri sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

Oamenii legii au fost sesizaţi miercuri, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Runcu s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. “Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri s-a constatat că P.G., de 77 ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 672 C, ajuns în intersecţia cu DN 67 D din localitatea Răchiţi, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula din direcţia Târgu-Jiu către Runcu, condus regulamentar de către N.V., de 35 ani, din oraşul Tismana, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, o pasageră din autoturismul condus de către N.V., a suferit leziuni corporale, fiind transportată pentru acordarea de îngrijiri medicale la Unitatea pentru Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest. Cu această ocazie P.G. a prezentat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din cuplă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.